Vulcan pleacă să foreze în Kuweit
Compania Vulcan București, controlată de omul de afaceri Ovidiu Tender, va participa în decembrie la o licitație organizată de Kuwait Oil pentru livrarea unor sonde de foraj în valoare de peste un miliard de dolari, a declarat directorul general al companiei, Adrian Volintiru.
“Contractul va avea o durată de 4-5 ani și presupune livrarea a 1.500 de unități de pompare. Dacă vom câștiga, chiar și o parte a licitației, vom avea nevoie de creșterea capacității de producție și de mai mulți angajați”, a afirmat Volintiru. Compania Vulcan este specializată în producția de generatoare de aburi și produce anual aproximativ 400 de unități de pompare a petrolului.
Vulcan produce 16 tipuri de unități de pompare, cu prețuri de vânzare care variază între 40.000 și 150.000 de dolari. Creșterea capacității de producție presupune investiții de 15 milioane de euro, din care 4 milioane de euro ar trebui alocate anul viitor. Volintiru a adăugat că Vulcan va încerca să obțină un ajutor de stat pentru derularea investiției în creșterea capacității de producție.
-
Studiu: Depopularea orașelor și satelor din Europa de Est alimentează radicalizarea politicăActualitate · 8 noiembrie 2026
-
Cinci state UE cer Bruxellesului să accelereze un acord energetic cu Marea BritanieActualitate · 7 noiembrie 2026
-
O nouă criză lovește Rusia: o epidemie se extinde în 27 de regiuni și face ravagii. Virusul nu mai circulă doar în rândul grupurilor vulnerabile, ci și în populația generalăActualitate · 7 noiembrie 2026