Vremea se încălzește. Prognoza meteo pentru începutul săptămânii
Vremea va intra într-un proces de încălzire, devenind normală din punct de vedere termic pentru această dată. În jumătatea de vest a țării cerul va fi mai mult noros și, mai ales spre seară și noaptea, local va ploua. În restul teritoriului cerul, variabil ziua, se va înnora în a doua parte a intervalului, iar ploile se vor semnala izolat.
În zona montană și, trecător, în nordul Moldovei, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va avea intensificări în regiunile vestice și estice, precum și pe crestele înalte de munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 grade și 12 grade, iar cele minime se vor situa între -3 grade și 7 grade, ușor mai scăzute în depresiuni, spre -5 grade.
La BUCUREȘTI, luni, vremea va intra într-un proces de încălzire, devenind normală din punct de vedere termic pentru această perioadă. Cerul, variabil în prima parte a zilei, se va înnora treptat spre seară și noaptea, dar condițiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 9…10 grade, iar cea minimă de 1…3 grade.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026