Vor putea economiile UE crește suficient de puternic pentru a-și plăti munții de datorii?
Pandemia de coronavirus pune sub presiune sustenabilitatea unor economii europene, determinându-i pe unii să susțină că creșterea economică și susținerea monetară venită din partea BCE nu vor fi suficiente și că datoriile publice ar trebui renegociate, scrie Euractiv.
Pandemia de coronavirus pune sub presiune sustenabilitatea unor economii europene, determinându-i pe unii să susțină că creșterea economică și susținerea monetară venită din partea BCE nu vor fi suficiente și că datoriile publice ar trebui renegociate, scrie Euractiv.
UE se chinuie să depășească cea mai profundă criză din istoria sa de șapte decenii, criză care a erodat creșterea economică și a trimis datoriile publice la niveluri record.
În ultima criză financiară, datoria publică din UE (fără UK) a crescut cu 20 de puncte la 86,6% din PIB. Cu niveluri încă ridicate ale datoriilor din criza anterioară, datoria publică la nivelul UE este așteptată să urce cu 15 puncte în acest an până la 95% din PIB.
Această povară va fi îndeosebi una grea pentru mai multe țări, ridicând semne de întrebare privitoare la sustenabilitatea economiilor acestora pe termen mediu și lung, avertiza Comisia Europeană la începutul lunii noiembrie.
Economiștii sunt de acord că datoria publică este sustenabilă atâta vreme cât economiile cresc peste costurile finanțării datoriei, un scenariu posibil grație intervențiilor BCE.
Țările cu probleme pot conta pe susținerea BCE. Angel Talavera de la Oxford Economics arată că „BCE nu este așteptată să majoreze dobânzile în viitorul apropiat“ având în vedere tendința inflației. „Datoriile ridicate sunt o problemă pe care va trebui s-o abordăm în cele din urmă, însă nu deocamdată“, potrivit acestuia.
„Creșterea este singura soluție credibilă și sănătoară“, susține Maria Demertzis, director adjunct al think tank-ului Bruegel.
Chiar dacă BCE își va menține stimulentele monetare pe termen mediu, unele voci argumentează că creșterea nu va fi suficientă pentru a surmonta volumul uriaș de noi datorii.
Angel Talavera de la Oxford Economics este mai preocupat de datoriile private decât de nivelul celor publice din cauza riscului de defaulturi și potențialul impact asupra sectorului bancar.
Pandemia a afectat puternic companiile, în special pe cele din sectoarele de turism, restaurante și retail. Companiile au rămas pe linia de plutire grație măsurilor adoptate de guverne.
„Garanțiile guvernamentale pentru credite și moratoriile privind falimentele au evitat un val pe scară largă de defaulturi în rândul companiilor nonófinanciare, însă un număr important de firme ar putea fi obligate să depună cerere de protecție împotriva falimentului dacă măsurile vor fi retrase prea curând sau în cazul în care condițiile de creditare bancară se înăspresc“, avertiza BCE într-un raport recent.
Demertzis de la Bruegel crede că lecția din criza trecută este că „cu cât datoriile private sunt restructurate mai rapid, cu atât va fi mai bine pentru toate părțile“.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026