Voiculescu: Există diferențe fundamentale între decesele reale și cele raportate
Există diferențe fundamentale între decesele reale și cele raportate, spune fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, în prima ieșire publică după demiterea sa.
„Îl rog pe domnul ministru interimar să revadă metodologia făcută sub conducerea partidului dumisale anul trecut, cu privire la raportarea deceselor din spitalele COVID-19. Nu aș vrea să arunc numere pentru că nu am reușit să documentăm acest lucru, dar investigația noastră ne arată că există diferențe fundamentale înre numerele reale și cele raportate”, a spus Vlad Voiculescu.
Acesta îl roagă pe Cîțu, „dacă tot avem un ministru interimar care cunoaște istoria anului trecut”, este să se ocupe de situația Unifarm: „a primit prin ordonanță de urgență anul trecut 1,2 miliarde. Este una dintre companiile în pericol de dispariție ale statului român, este unul dintre marile furturi, marile jafuri ale pandemiei, cel mai mare cu siguranță. Ar fi bine dacă în acest interimat aceste două lucruri ar fi clarificate, mai ales cele legate direct de partidul care îl susține pe domnul premier și sunt direct legate de ceea ce s-a întâmplat în guvernarea anului trecut”.
Rugat să dea detalii despre diferențele la raportare, Voiculescu a răspuns: „vă spun că există o diferență, există indicii, între decesele raportate pe o anumită platformă și în datele pe care le primea raportate Ministerul Sănătății”.
Fostul ministru a precizat că ar fi vorba despre mai puține decese: „vorbim despre o statistică și o metodologie care trebuie schimbată”.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026