Versiunea completă
Actualitate

Videanu: Ponta minte cu o sinceritate de crede și el pe moment. Groparul Oltchim este chiar Guvernul

Fostul ministru PDL al Economiei Adriean Videanu a respins, miercuri, acuzațiile premierului Victor Ponta la adresa sa, potrivit cărora democrat-liberalul se face vinovat de "dezastrul" de la Oltchim, precizând că groparul combinatului Oltchim este chiar actualul Guvern.

George Toader · 20 februarie 2013 · 1 min de citit

Videanu a arătat că Ponta este singurul om, dintre cei pe care îi cunoaște, care minte “cu o sinceritate de crede și el pe moment”.

Democrat-liberalul a susținut, în schimb, că “groparul Oltchim este Victor Ponta și guvernul pe care l-a condus și care a luat decizia de privatizare halucinantă” care s-a petrecut în anul 2012.

El a amintit că Oltchim a fost o companie profitabilă în perioada 2004-2006 și ajunsese la aproape 2,2 la sută din exporturile României.

Adriean Videanu a subliniat că problemele Oltchim au început să apară în anul 2007, când, la sesizarea acționarului minoritar, o majorare de capital făcută de Oltchim a fost anulată de instanță “prin indolența și lipsa de implicare a statului prin Ministrul Economiei de la acea dată”.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Ce mai trebuie să citeşti