Viceprimar din Dâmbovița, reținut după ce ar fi cumpărat arme furate de la șoferul lui Cristian Borcea
Viceprimarul comunei Cojasca, din județul Dâmbovița, a fost reținut, împreună cu un alt bărbat, după ce ar fi cumpărat mai multe arme de vânătoare furate din locuința fostului șofer al lui Cristian Borcea, au declarat, joi, surse din Poliție.
Potrivit Poliției Române, anchetatorii au recuperat cinci arme furate în noaptea de 28 februarie spre 1 martie din locuința, din localitatea Pantelimon, a lui Gabriel Oprișa, fostul șofer al lui Cristi Borcea.
Surse din Poliție au declarat pentru MEDIAFAX că anchetatorii i-au reținuț pe viceprimarul comunei Cojasca, din județul Dâmbovița, Constantin Pandele, și George Andrei, după ce ar fi dat declarații nesincere în fața anchetatorilor.
Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 28 februarie spre 1 martie, Radu Mircescu și Alexandru Robert Coman, membrii grupării “Chitila”, au intrat într-o locuință din orașul Pantelimon, după ce au forțat ușa cu un levier, și au furat un laptop, 2.000 de lei și un seif în care se aflau patru arme de vânătoare și un pistol cu bile, valoarea prejudiciului fiind estimată la aproximativ 43.000 de euro.
Hoții ar fi știut că în casa bărbatului se află bunuri de valoare, întrucât unul dintre aceștia ar fi lucrat la renovarea casei victimei și văzuse că pe peretele uneia dintre camere se află montat un seif metalic.
Cei doi au fost deja arestați într-un alt dosar, pentru tâlhărie calificată, complicitate la omor calificat, complicitate la tâlhărie calificată, lipsire de libertate, furt calificat și distrugere.
Potrivit surselor din Poliție, după ce au golit seiful din casa fostului șofer al lui Borcea, aceștia l-au aruncat într-un lac și au dat armele unui alt bărbat, Sorin Ruben Stan, pentru a le vinde. Armele au fost vândute lui Constantin Pandele și George Andrei.
Viceprimarul Constantin Pandele și George Andrei au predat de bunăvoie armele la poliție, însă în timpul audierilor, aceștia ar fi încercat să-i acopere pe cei care le-au vândut și ar fi susținut că le-au găsit.
Potrivit Poliției Române, în 19 august, procurorul de supraveghe de pe lângă Judecătoria Cornetu a dispus, în acest caz, începerea urmăririi penale față de opt persoane, pentru furt calificat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, tăinuire și mărturie mincinoasă.
Membri grupării “Chitila” au fost arestați în urmă cu câteva luni, pentru mai multe jafuri comise în Sectorul 1 al Capitalei, dar și pentru uciderea unui bătrân, după ce un jaf.
-
Cât de mult s-au chinuit doi corporatişti din România să îşi deschidă o afacere şi cum au reuşit să ajungă de la marfă luată pe datorie la afaceri de milioane de euro?Comerț · 19 septembrie 2026
-
Povestea tinerei care a combinat arta cu tehnologia şi a creat una dintre cele mai originale afaceri din RomâniaArta si societate · 19 septembrie 2026
-
Este sau nu este bine să îţi cumperi acum o locuinţă şi care este una dintre cele mai frecvente greşeli făcute de români atunci când vor să îşi cumpere o casă?Imobiliare · 19 septembrie 2026