Versiunea completă
Actualitate

Vicepreședintele CJ Dâmbovița, desemnat de Guvern în funcția de prefect al județului

Victor Sanda a fost eliberat de Guvern din postul de prefect al județului Dâmbovița, iar în locul acestuia a fost numit Ioan Marinescu, vicepreședinte al Consiliului Județean.și vicepreședinte al organizației locale a PSD.

Departamentul Politic - Mediafax · 12 noiembrie 2014 · 1 min de citit

Schimbarea a fost decisă în ședința de marți a Guvernului, iar hotărârea de guvern a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial.

Victor Sanda ocupa postul de prefect din octombrie 2012.

Presa locală l-a citat pe deputatul PSD de Dâmbovița, Radu Popa, spunând că el nu a simțit nicio dificultate prin prezența lui Sanda în funcția de prefect și că “nu mi-am dat seama că prezența lui Victor Sanda era un impediment pentru victorie” în alegerile prezidențiale, dar că se așteaptă ca schimbarea să înlăture “toate obstacolele” pentru ca organizația PSD Dâmbovița să își atingă targetul la care s-a angajat față de conducerea partidului și să obțină 150.000 voturi.

În primul tur al alegerilor prezidențiale, în județul Dâmbovița, Victor Ponta a obținut 123.856 voturi (52,5%), iar Klaus Iohannis a obținut 56.067 voturi (23,7%).

Ce mai trebuie să citeşti