Vestea momentului pentru pensionari. Prim-ministrul Nicolae Ciucă a venit cu un mesaj pentru seniorii din România
Premierul Nicolae Ciucă anunță ajutoare pentru pensionari - majorarea pensiilor și, posibil, vouchere: „Să-i sprijinim să treacă prin iarnă”.
„Pensionarii vor fi ajutați așa cum au fost ajutați de când am preluat guvernare cu tot ceea ce putem, pentru că au nevoie de ajutor și trebuie să îi ajutăm. Nu putem să discutăm despre sume. Este posibil să primească și ne-am angajat să majorăm pensiile. De asemenea, în funcție de banii de la buget, vom acorda și acele vouchere, astfel încât să-i sprijinim să treacă prin iarnă”, spune Nicolae Ciucă.
Premierul a fost întrebat și dacă se mai negociază procentul de 9,4% din PNRR.
„Am spus clar că la acest moment, la nivelul comisiei tehnice, acest indicator de 9,4 va fi înlocuit cu indicatori care țin de disciplina financiară”, conchide Ciucă.
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026