Veste EXCELENTĂ pentru cei care plănuiesc să își cumpere o locuință cu programul PRIMA CASĂ!
Guvernul a suplimentat, în ședința de miercuri, cu 500 de milioane de lei fondurile pentru Programul Prima casă pentru acest an, introducând și varianta garantării pentru o nouă locuință, care să fie mai mare sau mai valoroasă decât prima.
”În cadrul proiectului de act normativ supus aprobării se propune suplimentarea cu 500 milioane lei a plafonului total al garanțiilor care pot fi emise în anul 2016 în cadrul Programului Prima casă. Necesarul de plafon a fost estimat în funcție de datele privind volumul solicitărilor aflate în diverse stadii de aprobare și pre-aprobare, care exced disponibilul rămas neutilizat din sumele alocate”, se arăta în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre de Guvern.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, a spus că o altă modificare vizează posibilitatea de a se acorda promisiuni de garantare și pentru achiziția unei noi locuințe, ținând cont de faptul că beneficiarii care au achiziționat sau construit o locuință prin program pot achiziționa o nouă locuință, cu condiția ca aceasta să fie cu o suprafață utilă sau o valoare mai mare în raport cu prima.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026