Veniturile Casei Regale Britanice. Cât bani administrează Regina Elizabeth a II-a în 2013
Regina Elizabeth a II-a a primit de la contribuabilii britanici, pentru anul financiar 2013-2014, venituri mai mari cu 5,1 milioane de lire sterline față de anul trecut.
Astfel, veniturile alocate casei regale britanice vor fi pentru următorul an financiar de 36,1 milioane de lire sterline. În precedentul exercițiu financiar, cel aferent anului 2012, în care suverana britanică și-a celebrat jubileul de diamant, aceste venituri au fost de 31 milioane de lire sterline. Acea sumă a inclus o finanțare suplimentară de 1 milion de lire sterline, alocată exclusiv pentru activitățile programate pentru a marca jubileul de diamant al reginei, informează guardian.co.uk.
Prin urmare, suverana britanică a beneficiat de o creștere cu 5,1 milioane de lire sterline a sumelor primite de la contribuabilii britanici pentru acoperirea cheltuielilor casei regale britanice și pentru a-și îndeplini așa cum se cuvine obligațiile oficiale.
The Sovereign Grant (Finanțarea suveranului) înlocuiește vechiul sistem de finanțare a cheltuielilor regale și a intrat în vigoare la începutul noului an fiscal, care a început în Marea Britanie pe 1 aprilie. Veniturile alocate prin noul sistem acoperă cheltuielile de întreținere și administrare a palatelor regale din Marea Britanie și costurile ocazionate de vizitele oficiale întreprinse de suverană în Marea Britanie și în străinătate.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ursula von der Leyen: România se află în prima linie a securității europeneActualitate · 9 noiembrie 2026