Versiunea completă
Actualitate

Vehicul diplomatic albanez, incendiat de anarhiști în Grecia

Un vehicul aparținând Consulatului Albaniei din orașul grec Salonic a fost incendiat luni, anunță Poliția elenă, citată de site-ul agenției Associated Press.

Business Magazin · 26 februarie 2018 · 1 min de citit

Atacul a avut loc luni dimineață în centrul orașului Salonic, situat în nordul Greciei.

Indivizi neidentificați au stropit cu benzină vehiculul staționat și i-au dat foc, mașina suferind daune majore. Atacul care a vizat autoturismul cu numere diplomatice nu a avut loc în apropierea Consulatului Albaniei.

Deocamdată, atacul nu a fost revendicat de niciun grup anarhist.

Ce mai trebuie să citeşti