Vasile Dîncu, despre candidatura lui Crin Antonescu: Sunt convins că vom acționa conform înțelegerii
Reprezentantul PSD Vasile Dîncu a declarat sâmbătă, că social-democrații vor susține candidatura lui Crin Antonescu. Prezent la Cluj-Napoca, la un miting de susținere pentru Antonescu, Dîncu a spus că PSD va respecta înțelegerea electorală. Eu nu am auzit social democrați…
Reprezentantul PSD Vasile Dîncu a declarat sâmbătă, că social-democrații vor susține candidatura lui Crin Antonescu. Prezent la Cluj-Napoca, la un miting de susținere pentru Antonescu, Dîncu a spus că PSD va respecta înțelegerea electorală.
Eu nu am auzit social democrați care să susțină candidatura lui Ponta, a explicat Vasile Dîncu răspunzând unei întrebări a jurnaliștilor.
„Din acest punct de vedere, (al susținerii pentru Antonescu n.r.) nu am emoții”, a spus Vasile Dîncu, adăugând că „nu vom repeta greșeala pe care am făcut o în toamnă când nu am înțeles valoarea colaborării”.
„Sunt convins că vom acționa conform acestei înțelegeri”, a precizat Vasile Dîncu.
Aflat pe scenă, Crin Antonescu a descris colaborarea cu reprezentanții PSD drept „impecabilă”.
„În plus pentru mine prezența profesorului Vasile Dîncu este emblematică și mă onorează”, a spus Antonescu.
El s-a declarat optimist în ceea ce privește alegerile din luna mai. „Nimeni în afară de mine nu este sigur că va intra în turul doi”, a declarat Antonescu.
Candidatul Crin Antonescu se află sâmbătă la Cluj-Napoca pentru a participa la un miting. Potrivit organizatorilor, la manifestare s-au adunat circa 20.000 de oameni.
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026