Valoarea activelor bancare a ajuns după primele nouă luni ale anului la maxime istorice, de 472,9 mld.lei
Valoarea activelor din sectorul bancar a ajuns după primele nouă luni ale anului la maxime istorice, de 472,9 miliarde lei, cu 6,2% peste perioada similară din 2018 și cu 4,8% mai mare decât nivelul de la începutul anului curent, arată datele publicate de BNR.
Valoarea activelor din sectorul bancar a ajuns după primele nouă luni ale anului la maxime istorice, de 472,9 miliarde lei, cu 6,2% peste perioada similară din 2018 și cu 4,8% mai mare decât nivelul de la începutul anului curent, arată datele publicate de BNR.
”Evoluția activelor a fost influențată de climatul pozitiv din piața creditului și de declinul costurilor de finanțare ale statului. Pe de altă parte, profitul net agregat s-a diminuat cu 13,2% an/an la 5 miliarde lei (anualizat) în primele nouă luni din 2019, dinamică influențată și de măsurile privind taxarea activelor bancare”, a comentat Andrei Rădulescu, director Analiză Macroeconomică la Banca Transilvania.
Sectorul bancar local, pe care sunt active 34 de bănci, din care șapte sucursale ale unor instituții financiare străine, a încheiat T3 cu o rată a creditelor neperformante de 4,58%, față de 5,56% în septembrie 2018, apropiată de minimele din 2009.
”Performanța financiară a sectorului bancar va fi influențată de ajustările specifice finalului ciclului economic post-criză și de implementarea Revoluției Digitale în trimestrele următoare”, a mai spus Rădulescu.
Potrivit BNR, raportul dintre creditele acordate și depozitele atrase era la 74,76%.
Anul trecut, sectorul bancar a raportat un un profit excepțional, de peste 7 mld. lei.
-
Preşedintele României, Nicuşor Dan, despre proiectul Via Transilvanica: „Dacă e să am o opinie despre proiectul ăsta, lucrul mai important este că uneşte oamenii. Noi nu prea ne cunoaştem unii pe alţii şi din cauza asta gândim în clişee unii despre alţii şi despre noi ca societate”Actualitate · 19 septembrie 2026
-
Nicuşor Dan, apel la echilibru: Dacă citim presa, pare că suntem în preajma apocalipseiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Cum ar putea arăta România dacă agenţia de rating S&P decide pe 2 octombrie să arunce ţara în „junk” ? „Dobânzile la care se împrumută statul fac un salt la 8%, cursul creşte cu trei-patru procente” VIDEOActualitate · 19 septembrie 2026