Versiunea completă
Actualitate

Va propune OMV Petrom dividende speciale? Alina Popa, CFO: Luăm în considerare trei elemente: modificările fiscale, evaluarea investițiilor și evoluția mediului de piață

OMV Petrom (SNP), liderul pieței de carburanți din România și cel mai mare producător de hidrocarburi, a anunțat odată cu raportarea cu rezultatelor financiare pe 2024 că intenționează să propună din nou acționarilor acordarea unui dividend special, separat de cel…

Liviu Popescu · 12 mai 2025 · 3 min de citit

OMV Petrom (SNP), liderul pieței de carburanți din România și cel mai mare producător de hidrocarburi, a anunțat odată cu raportarea cu rezultatelor financiare pe 2024 că intenționează să propună din nou acționarilor acordarea unui dividend special, separat de cel deja aprobat din profitul aferent anului trecut. Decizia va fi luată în funcție de evoluțiile pieței și contextul economic.

Compania a introdus această practică începând cu 2022, distribuind dividende în două etape: un dividend ordinar, plătit în prima parte a anului, și un dividend special, acordat spre toamnă. Petrom semnalează intenția de a continua această abordare și în 2025, însă acest an se arată complicat pentru economie cu o încetinire a consumului – remarcată de companie – și în contextul alegerilor prezidențiale care determină presiuni pe dobânzi și prin urmare pot schimba planurile unor companii. OMV Petrom deja a anunțat că are investiții semnificative în perioada următoare, în parte parte în Neptun Deep. Deci, în funcție de ce criteria va fi propus dividend special?

“Deci, pentru a lua o decizie, dacă acordăm dividende speciale, vom lua în considerare trei elemente”, spune Alina Popa, director financiar OMV Petrom în teleconferința cu analiștii din 30 aprilie.

“Primul este legat de modificările regimului fiscal și de reglementare din România. Adică, vedem situația bugetului de stat. Ne uităm la asta. Vedem potențiale schimbări după alegeri. Așa că trebuie să înțelegem foarte clar care sunt aceste schimbări și în ce măsură ne afectează”.

Petrom activează într-un sector puternic reglementat – cel al energiei – unde deciziile guvernamentale pot avea un impact semnificativ și rapid asupra profitabilității companiilor. Statul poate introduce sau modifica taxe și contribuții speciale aproape peste noapte, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, cu taxa de solidaritate introdusă în 2023 pentru companiile din energie.

Astfel de măsuri, decise adesea pe fondul unor nevoi bugetare urgente sau al presiunilor sociale, pot afecta direct planurile financiare ale companiilor, inclusiv cele privind dividendele sau investițiile.

“Al doilea element este cu siguranță progresul investițiilor noastre, avem planuri de investiții semnificative. Vom evalua. Vom vedea unde ne aflăm cu toate proiectele în desfășurare. și a treia dimensiune, desigur, este în jurul evoluției mediului de piață și a performanței noastre financiare în prima parte a anului. în mod clar, suntem o companie foarte puternică. știți, suntem pe o bază de numerar net, iar să fim competitivi pe partea de dividende este important pentru noi. Dar vom evalua toate aceste trei dimensiuni, și vom decide dacă vom acorda dividende speciale undeva la mijlocul anului”.

În 2024 OMV Petrom a distribuit un dividend special de 0,03 lei pe acțiune, echivalentul a circa 1,9 mld. lei. Austriecii de la OMV – în calitate de acționar majoritar-  au luat jumătate, iar statul român circa 20%.

Pentru 2025 compania a primit aprobarea acționarilor pentru un dividend cu un randament de 6,3% care va fi plătit pe 3 iunie. Atunci Petrom va face plinul acționarilor cu 2,8 mld. lei.

Ce mai trebuie să citeşti