V-ați muta într-un fost buncăr nemțesc?
Construite pentru a oferi adăpost militarilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și apoi păstrate pe vremea războiului rece, buncărele Germaniei nu-și mai găsesc rostul, astfel încât a fost nevoie să se găsească soluții de a le valorifica, scrie Wall Street Journal.
Unele buncăre au însă o istorie cu deosebire sumbră, așa încât este greu de găsit o nouă utilizare pentru ele. Acestea fac parte din categoria celor construite pe locul unor sinagogi demolate, iar unele dintre ele au fost transformate în muzee, dintre care unul dedicat istoriei național-socialismului. În schimb, alte buncăre care nu au fost construite în asemenea locuri își pot găsi o utilitate locativă, unele fiind transformate în apartamente de lux ori spații de birouri, mai ales dacă sunt din cele de suprafață, care permit adăugarea de etaje, datorită structurii foarte rezistente.
Un buncăr suprateran din Bochum a fost transformat în clădire de birouri, iar peste el s-au construit cincisprezece etaje, devenind azi Exzenterhaus Bochum, unde au închiriat liniștite spațiu diverse companii. La München, un astfel de adăpost de pe timpul războiului se pregătește să devină o clădire ce combină spații de birouri cu apartamente. La Düsseldorf, un buncăr rămas neterminat urmează a fi transformat în locuințe de lux pentru cei care caută o casă aparte. În alt caz, un magnat din industria publicității, Christian Boros, și-a cumpărat propriul buncăr pentru a-și instala în el colecția de artă, iar deasupra ultimului nivel și-a construit o locuință cu piscină și grădină.
-
Primul la birou, ultimul care pleacă? O regulă care nu mai ține loc de performanțăComerț · 9 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 9 noiembrie 2026
-
Primul la birou, ultimul care pleacă. De ce încă mai confundăm timpul petrecut la serviciu cu performanța?Opinii · 9 noiembrie 2026