USR PLUS: Din acest moment, Florin Cîțu nu mai are susținerea Alianței USR PLUS
Din acest moment, Florin Cîțu nu mai are susținerea Alianței USR PLUS pentru rămânerea în funcția de prim-ministru, anunță Alianța USR PLUS.
Birourile Naționale ale USR și PLUS, reunite, au decis în ședința de urgență de miercuri, că demiterea ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, este o decizie unilaterală și imatură a premierului Florin Cîțu care pune sub semnul întrebării „capacitatea domniei sale de a conduce un guvern de coaliție funcțional”.
„A luat o decizie în mod unilateral, ceea ce este împotriva spiritului în care am format această Coaliție de guvernare. De la bun început am decis să lucrăm în echipă pentru a reforma România și până azi așa au fost luate deciziile comune. Din acest moment, Florin Cîțu nu mai are susținerea Alianței USR PLUS pentru rămânerea în funcția de prim-ministru”, transmite USR PLUS.
Conform Alianței, încă din prima zi a mandatului său, Vlad Voiculescu a început un proces de reforme pentru realizarea cărora s-a angajat întreaga coaliție, inclusiv domnul Cîțu, atunci când a primit invitația de a-și asuma rolul pe care încă îl deține: „Amintim între acestea: transparența actului de guvernare, demararea procesului de depolitizare în sănătate, aducerea de profesioniști la casele de asigurări de sănătate și demararea procedurilor necesare construirii de spitale noi”.
„În al doilea rând, anunțul privind preluare a interimatului de la Sănătate este făcut fără consultarea USR PLUS. Și aceasta este o dovadă de lipsă de responsabilitate politică într-un moment foarte greu pentru țară. Florin Cîțu l-a demis unilateral pe Vlad Voiculescu fără nicio evaluare, făcând jocul celor care frânează de trei luni reformele din programul de guvernare pe care l-am agreat și votat împreună. Alianța USR PLUS își dorește să rămână într-o coaliție de guvernare care își asumă reforme, nu una în care doar le aprobă dar nu le și face. Cerem de urgență o ședință a Coaliției pentru a discuta retragerea sprijinului politic pentru premierul Cîțu”.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026