USR: Grindeanu, campionul proiectelor reziliate și anulate
Sorin Grindeanu, ministrul PSD al Transporturilor, „a devenit campionul absolut al proiectelor reziliate și anulate”, transmite USR.
„Ministrul PSD a decis să anuleze încă o licitație pe drumul de mare viteză Craiova – Lugoj. În 2021 Cătălin Drulă a lansat licitația pentru proiectarea drumului rapid Craiova – Lugoj, o legătură rapidă și sigură între Oltenia și Banat. A fost primul pas concret în 30 de ani pentru acest proiect major pentru România. Anul trecut, Sorin Grindeanu a anulat ilegal acea licitație (decizie definitivă în justiție) și lansat în primăvara anului 2022 altă licitație, cu argumentul că scurtează termenele. În loc să scurteze termene, ministrul Sorin Grindeanu a blocat tot proiectul”, potrivit unui comunicat de presă.
USR adaugă că ministrul PSD „a început procedura de anulare și pentru a doua licitație pe sectorul dintre Caransebeș și Lugoj, după ce nu a fost în stare să semneze contractul de proiectare cu firma câștigătoare”.
„Astăzi se putea lucra din plin pe contractul de proiectare lansat de Cătălin Drulă. Dar Sorin Grindeanu s-a opus. În loc de asta, reia totul de la început pe ultimul sector. Asta înseamnă să îți bați joc de olteni și de bănățeni, de banul public și de șansa șoferilor de a scăpa de traseul lent și criminal de pe DN6″, spune Horațiu Cosma, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
-
Vești bune pentru șoferi: Ce nouă categorie de vehicule ar putea conduce dacă dețin un permis auto categoria BActualitate · 8 noiembrie 2026
-
La ce renunță românii din cauza prețurilor prea mari. Răspunsul lui Tudor Manea, șeful eMag Group, cel mai mare retailer online din țară VIDEOActualitate · 8 noiembrie 2026
-
Statisticile spun că ar trebui să fim mulțumiți de prețuri, realitatea de la raft e alta. De ce viața pare din ce în ce mai scumpă în România. „Putem să avem zone foarte ieftine, dar și zone unde prețurile sunt foarte ridicate” VIDEOActualitate · 8 noiembrie 2026