Universitatea Oxford vrea să se mute în Franța
Oxford, una dintre cele mai bune universități din lume, este afectată într-un mod neașteptat de Brexit și caută să-și deschidă un campus în Franța.
Prestigioasa universitate vrea să-și deschidă o filială, pentru prima dată în istoria sa de 700 de ani, în Franța pentru a rămâne ancorată în Uniunea Europeană și după ieșirea Marii Britanii din UE, informează The Independent.
Principala grijă a conducerii prestigioasei universități este că va rămâne fără fonduri europene pentru programele sale educaționale, dar și că va pierde studenți străini.
Autoritățile franceze au confirmat că lucrează cu reprezentanții Oxford în legătură cu o deschidere a unei filiale în țară. Potrivit Daily Telegraph, dacă se va deschide o filială acolo, universitatea va continua să primească finanțări din partea UE chiar și după Brexit. Dacă totul merge conform planului atunci la noul campus din Paris vor începe lucrările în 2018.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026