Uniunea Europeană va ajuta Kievul „orice s-ar întâmpla”, promite Ursula von der Leyen
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a spus vineri că UE va găsi o soluție pentru a debloca ajutorul de 50 de miliarde de euro promis Ucrainei, în ciuda veto-ului premierului ungar Viktor Orban, potrivit Le Monde.
O viitoare reuniune a șefilor de stat și de guvern din UE, la începutul anului 2024, ar trebui să permită deblocarea acestui ajutor.
„De acum până atunci, ne vom asigura că, indiferent ce se va întâmpla, vom avea o soluție operațională la acel summit”, a declarat președintele Comisiei Europene.
„Lucrăm foarte mult, bineînțeles, pentru a ajunge la un acord între cele 27 de state membre, dar cred că este de asemenea necesar să lucrăm la alternative pentru a avea o soluție operațională în cazul în care un acord între cei 27 (n.r. lideri europeni) nu este posibil”, a mai transmis Ursula von der Leyen într-o conferință de presă.
Președintele Consiliului European, Charles Michel, s-a declarat „extrem de încrezător și optimist” că UE va putea să își îndeplinească angajamentele față de Ucraina „cu resurse financiare în următoarele săptămâni”.
„Este posibil ca douăzeci și șase de state membre să furnizeze banii pe o bază bilaterală, fără a trece prin (…) structurile UE. Există modalități de a ocoli acest lucru”, a declarat premierul irlandez Leo Varadkar, considerând totodată că „este încă posibil să se ajungă la un acord cu 27 de state membre”.
Viktor Orban a cerut vineri plata „tuturor” fondurilor europene de coeziune destinate Ungariei, care au fost suspendate în așteptarea reformelor, înainte de a lua în considerare eventuala ridicare a veto-ului său asupra unui nou ajutor pentru Ucraina.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026