Ungureanu cere demisia lui Meleșcanu "de urgență": Este un gest elementar de respect față de românii din diaspora
Prim-vicepreședintele PDL, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, duminică seară, că demisia ministrului de Externe, Teodor Meleșcanu, este un "gest elementar de respect" față de românii din diaspora pe care ACL în solicită de urgență.
“Este absolut scandalos ceea ce s-a întâmplat la votul cetățenilor români din diaspora, iar ceea ce se întâmplă acum, în aceste momente, la Torino, unde cetățenii români care așteptau la coadă au fost împrăștiați cu gaze lacrimogene cu 20 de minute înainte de încheierea timpului de vot, și la Paris, ne determină să cerem în mod apăsat demisia de urgență a ministrului Afacerilor Externe. Este în situația de față măcar un gest elementar de respect pentru cetățenii români care au încercat să-și exercite dreptul constituțional de a vota în afara țării”, a declarat Ungureanu.
Mai mulți români care așteptau să voteze în fața secției din Torino, în jurul orei locale 20.45, au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce, potrivit relatărilor unor persoane aflate acolo, jandarmii ar fi intervenit cu gaze lacrimogene.
Câteva sute de persoane se aflau, duminică, în jurul orei locale 20.45, în fața secției de votare din Torino – Italia, unde la un moment dat au fost împrăștiate gaze lacrimogene.
Potrivit unor relatări ale românilor aflați la coadă pentru a-și exercita dreptul la vot, gazele lacrimogene ar fi fost împrăștiate de către forțele de ordine italiene.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026