Unde fug pirații somalezi să-și albească banii
Dorința de exclusivitate ori siguranță a investiției îi face pe mulți să se îndrepte spre destinații mai puțin obișnuite pentru plasarea banilor, scrie Financial Times.
Motivele de bază care îi determină pe cei care caută o modalitate de a-și pune banii la păstrare sunt gradul de siguranță mai ridicat decât cel din țara lor de origine, dorința de a “albi” niște bani ori de a se asigura că zona nu cade pradă unor interese imobiliare.
Printre investitori se numără pirații somalezi care și-au îndreptat atenția spre capitala Kenyei, Nairobi, care găzduiește o mare comunitate somaleză, unde au cumpărat de la apartamente la blocuri întregi, pe care au cheltuit de la 400.000 la 1-2 milioane de dolari, bani proveniți în general din răscumpărările plătite pentru cei răpiți.
La rândul lor, afganii bogați au început să cumpere proprietăți în străinătate, inclusiv în Dubai, ca să se pună la adăpost după retragerea trupelor SUA de pe teritoriul țării lor, iar mexicanii din categoria superioară a clasei medii, dar și cei înstăriți se îndreaptă spre mici orășele situate în Texas, aproape de granița cu Mexicul. Venezuelenii nemulțumiți de realegerea președintelui Hugo Chavez s-au îndreptat spre achiziții în Aruba, după ce și-au adăugat deja în portofoliu locuințe la New York sau Miami.
Altă categorie de investitori, fie ei europeni, africani ori sud-americani, achiziționează terenuri din zone de savană sau pădure pentru a-și construi propriile rezervații naturale ori plătesc între 1 și 8 milioane de dolari pentru terenuri de cel puțin 100 de hectare cu ieșire la râuri în Patagonia, unde pot să pescuiască liniștiți.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026