Una dintre cele mai cunoscute companii de gin din lume, cumpărată de un star de la Hollywood
Cunoscut pentru rolurile sale din Deadpool și The Proposal, starul de la Hollywood Ryan Reynolds s-a gândit că, pe lângă cariera în actorie, a venit momentul să se implice și în afaceri. Iar businessul ales este unul pe gustul său, la propriu.
După ce a încercat ginul produs de Aviation Gin, „cel mai bun din lume”, așa cum îl consideră el, Reynolds s-a hotărât să investească. „Odată ce l-am gustat, am știut că vreau să mă implic în cadrul companiei, la un nivel înalt.”, spune actorul, acum proprietar și președinte al Aviation Gin.
Potrivit publicației Wine Enthusiast, Aviation, fondată în Portland, Ore., este unul dintre cei mai bine cotați producători de gin din lume. Compania a vândut în jur de 25.000 de sticle în 2017. „Dacă cineva crede că toate tipurile de gin au același gust, se înșală. Aviation se situează în altă ligă, și sunt foarte mândru să fac parte din companie”, susține Reynolds. El adaugă că acest tip de gin are o aromă mult mai ușoară față de clasicele tipuri de gin London Dry.
Reynolds nu e prima vedetă care și-a cumpărat un brand de băuturi alcoolice. Drake, Jay-Z și P.Diddy dețin, de asemenea, astfel de companii, iar actorul George Clooney a vândut anul trecut compania de tequila Casamigos pe care o deținea contra sumei de un miliard de dolari.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026