Un român a făcut unealta cu care Hitler putea să distrugă lumea
Naziștii aveau un plan incredibil prin care plănuiau să folosească razele solare ca pe o armă. O oglindă gigantică ar fi trebuit să concentreze și să amplifice acțiunea razelor solare, iar astfel orașele ar fi putut fi arse din temelii.
Planul pare mai degrabă conceput de un răufăcător din filmele cu James Bond, dar naziștii sunt cei care plănuiau să folosească acest tip de armă, cu un diametreu de peste un km. Oglinda ar fi putut fi folosită pentru a concentra razele solare asupra unei ținte anume, așa cum folosesc copii lentile pentru a aprinde paie, relatează Dailymail.
Un articol publicat în revista Life din 1945 arată cum “armata americană a făcut o descoperire uluitoare: oamenii de știință germani aveau planuri serioase de a construi o armă solară”. Oglinda gigant, plasată deasupra Pământului ar fi “concentrat raze solare într-un anume punct de pe suprafața scoarței terestre”.
Ideea a fost generată în 1923 de omul de știință Hermann Oberth, cunoscut drept părinte fondator al științei rachetelor.
Născut la Sibiu (la acea vreme Nagyszeben sau Hermannstadt), Hermann Oberth a fost, pe lângă rusul Konstantin Țiolkovski și americanul Robert Goddard, unul dintre cei trei părinți fondatori ai științei rachetelor și astronauticii. Cei trei nu au colaborat niciodată, în mod activ, concluziile cercetărilor lor fiind însă în mod esențial identice, deși cercetarea a avut loc în mod independent.
Cu un cost estimat de trei milioane de mărci și o perioadă de execuție de 15 ani, scopul inițial acestei oglinzi gigant ar fi fost să suplinească razele solare, în zonele altminteri păgubite de astru. Dar Oberth a descris această invenție, ulterior, ca “arma supremă”.
El spunea că “oglinda mea spațială este ca acelea pe care școlarii le folosesc pentru a proiecta raze solare pe tavanul sălii de clasă”. În 1945, când Aliații au început să cotrobăie prin planurile de război capturate, a devenit evident că naziștii se folosiseră de ideea lui Oberth și începuseră să caute posibilități pentru a construi această armă pe o orbită plasată la circa 30 km de Pământ.
Conform revistei Life, arma ar fi urmat să fie asamblată din piese, pe orbită. Arma ar fi trebuit să aibă și o stație spațială, cu locuri în care rachetele de aprovizionare ar fi putut să se cupleze, grădini care ar fi trebuit să furnizeze oxigen și generatoare solare pentru aprovizionarea cu energie.
Germanii nu sunt însă singurii care au căutat variante prin care să se folosească de puterea soarelui. În 1999, rușii au făcut publică intenția lor de a folosi o oglindă pentru a reflecta lumina solară pe Pământ în perioada iernii.
-
Real Estate. De ce locuințele continuă să se scumpească, deși tranzacțiile sunt în scădere?Imobiliare · 10 noiembrie 2026
-
Adrian Nica, Președintele ANAF: Începând cu 1 ianuarie 2027, în evaluarea colegilor noștri va conta și calitatea actului de control, unde o evaluare necorespunzătoare va atrage diminuarea salariului cu 10%. În ceea ce privește încasările, ni s-a stabilit o țintă prin bugetul pe 2026 și vom încasa cel puțin suma prevăzutăActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Cât costă produsele de bază în magazinele online ale marilor retaileri? Diferențele de preț ajung până la 45% pentru același articol, aceeași marcă, același gramajActualitate · 10 noiembrie 2026