Un nou tip de turism câștigă tot mai mult teren. Ce este „turismul regenerativ” și ce înseamna acesta pentru locurile pe care le vizitezi
Dacă turiștii strică atunci când vin în număr prea mare într-un loc, atunci tot ei pot să și repare. Ideea nu e nouă, ea apărând în urmă cu câteva zeci de ani și adresându-se celor care doresc să contribuie la…
Dacă turiștii strică atunci când vin în număr prea mare într-un loc, atunci tot ei pot să și repare. Ideea nu e nouă, ea apărând în urmă cu câteva zeci de ani și adresându-se celor care doresc să contribuie la regenerarea unor zone din natură. În ultima vreme însă, „turismul regenerativ” pare să devină tot mai popular, cei care caută o vacanță activă ajungând să dea o mână de ajutor în probleme de conservare a mediului în diverse locuri, ba chiar și la refacerea unor zone afectate de dezastre ca inundațiile sau incendiile, conform Smithsonian Magazine.
În Statele Unite ale Americii, cel puțin, există mai multe companii care le găsesc de lucru turiștilor. Printre acestea se numără First Nature Tours, care duce doritorii în zona Blue River din statul Oregon, unde aceștia pot ajuta la refăcutul potecilor prin pădure afectate de circulația intensă de după un incendiu care a distrus traseul principal de drumeție și mountain biking care merge de-a lungul fluviului McKenzie, la construitul unor refugii de întreținere pentru biciclete și la reîmpădurire. Global Family Travels pune turiștii la lucru vreme de trei zile într-o zonă de pe râul Dungeness din statul Washington, unde trebuie să refacă habitatul somonului. Aceștia trebuie să elimine blocajele de pe râu care împiedică somonii să avanseze, precum și să refacă vegetația din zona malurilor, printre altele.
Mai la sud, cei care vor să fie puși la treabă în vacanță se pot îndrepta spre reciful de corali din Florida, de care se ocupă Coral Restoration Foundation. Ajunși acolo, fac o excursie subacvatică în care li se prezintă o zonă în care oamenii de știință cresc corali, după care sunt duși să ajute la curățat mărgeanul de alge și atașarea coralilor aduși de la crescătorie.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026