Un elev premiat de NASA nu are bani să meargă în Canada pentru a-și prezenta proiectul
Un elev al Colegiului Național de Informatică "Tudor Vianu", care a câștigat locul al treilea la concursul internațional "NASA Ames Space Settlement Design Contest 2015", nu poate participa la o conferință internațională în Canada, unde a fost invitat să-și prezinte proiectul, din lipsa banilor.
Alexandru George Ghinea, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național de Informatică “Tudor Vianu”, a câștigat premiul al treilea în cadrul concursului internațional “NASA Ames Space Settlement Design Contest 2015” cu proiectul “Type2”, care creează o așezare spațială, cu o capacitate de peste 3.000 de oameni, ce ar permite acestora să trăiască în condițiile atmosferice și de gravitație de pe Pământ, dar în spațiu artifical, gândit în totalitate de om.
Proiectul elevului român a reușit să obțină premiul al treilea din aproape 1.000 de proiecte trimise de către 3.000 de elevi din toată lumea.
După obținerea premiului, elevul bucureștean a fost invitat să participe la Conferința Internațională pentru Dezvoltare Aerospațială (ISDC 2015), care va avea loc în perioada 20-24 mai în Toronto, Canada, pentru a-și prezenta proiectul.
“Acest premiu reprezintă o oportunitate și o onoare imensă pentru mine, fiind pasionat de acest domeniu. Prezența mea acolo ar fi o oportunitate pentru că aș putea găsi oferte directe de la facultăți prestigioase din lume. Din păcate, liceul al cărui elev sunt nu poate pune la dispoziție fonduri pentru achitarea taxelor de transport, cazare și masă”, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, Alexandru George Ghinea.
Costurile pe care le-ar presupune participarea sa la conferința din Canada se ridică la aproximativ 3.000 de euro.
Alexandru George Ghinea poate fi contactat pe type2space@gmail.com.
Câteva zeci de elevi de la diverse licee din țară, premiați în competiții internaționale, sunt în imposibilitatea financiară de a participa la conferințe științifice pentru a-și prezenta proiectele.
-
A murit interlopul Viorel Oarză, găsit împuşcat într-o pădure de lângă IaşiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, după reuniunea ECOFIN: România nu poate alege între consolidare şi creştere. Avem nevoie de amândouă. Trebuie să reducem cheltuielile ineficiente şi să organizăm mai bine marile servicii publice, dar trebuie în acelaşi timp să protejăm investiţiile, infrastructura, apărarea, energia şi conectarea economică a ţăriiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ce spune Iulian Stanciu, investitor, despre dialogul dintre mediul de business şi cel al administraţiei de stat: „Avem nevoie de un dialog între nişte lumi care nu se întâlnesc în fiecare zi. Putem să identificăm probleme, oportunităţi, ne putem gândi împreună la soluţii”Actualitate · 19 septembrie 2026