Un austriac a investit peste 7 milioane de euro într-o afacere românească cu vinuri

„Lucrul la vie nu se oprește niciodată. Facem pauză de la Crăciun până la începutul lui ianuarie iar apoi începem din nou, în forță“, spune Ionuț Dumitraș, inginer agronom la podgoriile Cramei Liliac, arătând cu gesturi largi via așezată pe o pantă înclinată la circa 30 de grade, la Lechința, în Bistrița-Năsăud.

Păi cum adică se lucrează în vie tot timpul, vine întrebarea jurnalistului, care nu înțelege ce lucrări se pot face în timpul iernii. Ei bine, după ce se încheie recoltatul, prin octombrie, încep lucrările de fertilizare, iar la rădăcina fiecărei tulpini de viță de vie trebuie pus îngrășământ natural, într-o groapă săpată special. Aceste lucrări durează mai bine de două luni, pentru cele 52 de hectare ale Cramei Liliac, după care începe curățarea viei, legarea acesteia, care mai durează câteva luni. În via de la Lechința sunt cultivate soiuri de struguri roșii, iar solul și proprietățile acestuia diferă mult de via de la Batoș, din județul Mureș, unde se ajunge după un drum de circa o oră de mers cu mașina, prin zone deluroase și muntoase, cu oameni care vorbesc molcom, la fel ca ritmul în care își trăiesc viața. Ogoarele sunt aliniate corect, la fel ca și viile.

Unele vii din zonă sunt lăsate în paragină și chiar de la distanță se vede care sunt loturile pe care se lucrează intens, deosebite de cele năpădite de buruieni și cu tulpini stufoase. Or tulpinile de viță, aflăm în expediția de la Batoș și Lechința, trebuie curățate de mlădițe. În viile Cramei Liliac, din fiecare tulpină este lăsat să se dezvolte și să crească un singure ciorchine, care să acumuleze astfel cât mai multă esență.

„De multe ori le cerem oamenilor să taie ciorchinele la jumătate pentru că este prea greu pentru viță și pentru ca boabele rămase să acumuleze mai bine esențele care se vor regăsi în paharul cu vin. În plus, arată și bine“, spune Rudolf Krizan, oenologul care colaborează cu Crama Liliac. El preferă, dintre soiurile românești, Feteasca Neagră, care i se pare foarte aromat, regăsind în el gustul piperului verde. „Putem merge peste hotare cu Feteasca Neagră, se poate compara cu absolut orice vin roșu din lume“, spune Krizan, care vine aproape săptămânal la Batoș, pentru a urmări producția vinului, de care se ocupă, în rest, două angajate.

Oenologul spune că unele soiuri sunt recoltate mai târziu, pentru a crește acumularea de zahăr, ceea ce duce și la creșterea cantității de alcool, ulterior. „Așa obținem vinuri destul de tari.“ În mod obișnuit, pentru strugurii albi recoltarea se face în septembrie, iar cei roșii sunt culeși în octombrie, poate chiar la început de noiembrie, în unii ani mai puțin însoriți. Krizan crede că acum este vremea vinurilor extrem de fructate și aromate, declarându-se un adept convins al vinurilor tinere. Atenționează, gesticulând pentru a-și sublinia ideile, când vorbește în germană, că de mare importanță este mediul în care este păstrat vinul, cu temperatură și umiditate constantă. „Nu sunt adeptul teoriei că vinurile vechi sunt cele mai bune, ci vrem să facem vinuri noi foarte bune, pe care să le vindem în momentul în care au potențialul maxim. Iar dacă potențialul maxim al unui soi este la trei luni după îmbuteliere, îl bei atunci, nu îl păstrezi cinci ani doar pentru a spune că ai un vin de cinci ani. Nu-mi place să beau vinuri învechite de zece ani, vinul e ca femeia, trebuie băut atunci când e în starea cea mai bună.“

Investiția în Crama Liliac a fost o întâmplare, povestește Victor Ciupercă, CEO al amb Holding, din care face parte amb Wine. Ajunsese la Batoș, în 2010, în căutare de teren agricol și păduri și a aflat că un investitor care plantase vie era în dificultate. „Era o zi ploioasă, mult noroi pe drum și, când am ajuns în vârful dealului, Alfred Beck (n.r. – investitorul) a spus: «Aici este via mea!». Eu am spus că poate nu e cea mai înțeleaptă decizie, dar el a replicat: «De mâine te apuci de treab㻓, povestește Victor Ciupercă. Așa a început povestea Liliac, prin cumpărarea unei vii de 14 hectare, iar pentru creșterea terenuri a fost nevoie să achiziționeze suprafețe mai mici, iar în unele cazuri proprietarii nu aveau acte sau nu erau în țară.