Versiunea completă
Actualitate

Ultimatum dat Guvernului pentru corectarea deficitului bugetar: "Termenul-limită este în aprilie 2018"

Consiliul UE pentru Afaceri Economice și Financiare a constatat că România nu corectează "devierea semnificativă" de la obiectivele bugetare pe termen mediu, cerând Bucureștiului să adopte până pe 15 aprilie 2018 măsuri de ajustare.

Business Magazin · 6 decembrie 2017 · 1 min de citit

Consiliul UE pentru Afaceri Economice și Financiare a constatat că România nu corectează “devierea semnificativă” de la obiectivele bugetare pe termen mediu, cerând Bucureștiului să adopte până pe 15 aprilie 2018 măsuri de ajustare.

“Pe 5 decembrie 2017, Consiliul UE a adoptat o decizie prin care constată că România nu a adoptat măsuri concrete pentru corectarea devierii bugetare semnificative. A fost emisă o nouă recomandare, revizuindu-se recomandarea adresată deja României în cadrul «procedurii privind devierea semnificativă». România este responsabilă de o deviere semnificativă de la soluția de ajustare stabilită pentru atingerea obiectivelor bugetare de termen mediu”, anunță Consiliul Uniunii Europene într-un comunicat postat pe site-ul instituției.

Obiectivele bugetare de termen mediu și procedura devierii semnificative sunt instrumente preventive prevăzute de Pactul pentru Stabilitate și Creștere economică adoptat în cadrul politicilor fiscale comunitare.

Ca urmare a anunțului de la Bruxelles, guvernul a aprobat în ședința de miercuri o serie de măsuri fiscal-bugetare pentru menținerea în 2018 a țintei de deficit bugetar sub 3% din PIB, printre care limitarea cheltuielilor publice și blocarea posturilor vacante.

”Aplicarea acestor măsuri fiscal-bugetare asigură un nivel sustenabil pentru aplicarea majorărilor salariale în sistemul public, conform legii salarizării unitare, a pensiilor și a celorlalte drepturi sociale, precum și implementarea reformelor prevăzute în Programul de Guvernare 2017-2020, prin eficientizarea alocării cheltuielilor publice, respectiv prin plafonarea cheltuielilor cu bunurile și serviciile”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, OUG prevede măsuri pentru autoritățile publice locale.

Ce mai trebuie să citeşti