ULTIMA ORA: Ce restrictii vor fi in Bucuresti, incepand de astazi
Comitetul pentru Situații de Urgență al Capitalei a decis sâmbătă prelungirea cu 14 zile a restricțiilor aplicate în București. Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a avut, sâmbătă, o ședință pentru prelungirea restricțiilor dispuse în contextul pandemiei. CMBSU a…
Comitetul pentru Situații de Urgență al Capitalei a decis sâmbătă prelungirea cu 14 zile a restricțiilor aplicate în București.
Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a avut, sâmbătă, o ședință pentru prelungirea restricțiilor dispuse în contextul pandemiei.
CMBSU a prelungit măsurile potrivit cărora nu se poate ieși din locuințe între orele 22.00 – 5.00 în zilele de luni până joi și între orele 20.00 – 5.00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, dacă incidența cumulată se menține la maxim 7,5 la mia de locuitori.
De asemenea, programul operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări servicii în spații închise și /sau deschise, publice și/sau private, se poate desfășura între orele 5.00 – 18.00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică. În zilele de luni – joi, programul este 5.00 – 21.00.
Rata de infectare în Capitală a fost sâmbătă de 3,94 de cazuri la mia de locuitori.
Hotărârea CMBSU intră în vigoare duminică, la ora 0.00. Măsurile vor fi reevaluate la finalul perioadei de 14 zile sau la atingerea pragului 7,5 cazuri la mia de locuitori.
-
Un președinte sărac. Președintele Nicușor Dan, executat silit de Primăria Predeal pentru neplata impozitelor localeActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Încep schimbările de top management la Flanco, retailer elecroIT cumpărat de grecii de la PPC? A doua mutare în nici o lunăActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Scandalul de spionaj de la Nvidia lovește puternic pe bursă. Acțiunile gigantului AI se prăbușesc cu până la 6%, iar investitorii se tem pentru viitorul lui Jensen HuangActualitate · 9 noiembrie 2026