UE propune o foaie de parcurs pentru soluționarea conflictului gazelor dintre Moscova și Kiev
Comisarul european pentru Energie Günther Oettinger a propus, luni, o foaie de parcurs pentru soluționarea conflictului gazelor dintre Moscova și Kiev, apreciind că vede "o șansă bună" de a se ajunge la un acord până la 1 iunie.
“Am făcut progrese, avem o șansă bună de a ajunge la un acord până la 1 iunie”, a spus Oettinger, într-o conferință de presă, după negocierile avute la Berlin cu miniștrii rus al Energiei, Aleksandr Novak, și cel ucrainean, Iuri Prodan.
Moscova amenință cu întreruperea livrărilor de gaze către Ucraina de la începutul lui iunie dacă Kievul nu își va achita datoriile, în valoare de peste trei miliarde de dolari (2,2 miliarde de euro), și nu va plăti în avans livrările din iunie (1,66 miliarde de dolari, adică 1,2 miliarde de euro).
Cele două capitale au timp până miercuri seara să decidă dacă acceptă termenii unui compromis potrivit căruia Ucraina să plătească într-o primă fază două miliarde de dolari companiei ruse Gazprom, a precizat Oettinger. Această plată ar include și o parte din arieratele acumulate de Ucraina față de Gazprom pentru livrări efectuate din noiembrie 2013.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026