UE: Declarațiile privind unirea Kosovo cu Albania sunt provocatoare și inacceptabile
Serviciul European de Acțiune Externă a apreciat că declarațiile premierului albanez Edi Rama, potrivit cărora țara sa și Kosovo "se vor uni", sunt "provocatoare" și inacceptabile.
O purtătoare de cuvânt a UE, Maja Kocjiancic, a declarat pentru agenția balcanică dtt-net.com că Albania și Kosovo au o “perspectivă europeană clară”, dar trebuie să-și onoreze angajamentele în acest sens “cu respectarea deplină a principiilor și standardelor UE”, relatează publicația electronică EUObserver.
“Angajamentele includ cooperare regională, reconciliere și relații de bună vecinătate. Orice declarații provocatoare în acest sens nu sunt acceptabile”, a adăugat ea.
Premierul albanez Edi Rama a avertizat marți că țara sa și Kosovo “se vor uni după modelul clasic” dacă Uniunea Europeană “nu deschide calea integrării Kosovo”, potrivit postului B92.
Există “două alternative” în vederea unei viitoare unificări a Albaniei și Kosovo, a declarat Rama într-un interviu pentru postul Klan TV din Priștina, pe care l-a acordat împreună cu vicepremierul kosovar Hashim Thaci, totodată ministru de Externe. Premierul albanez a subliniat că “totul depinde de UE”.
Prima este unificarea în cadrul UE, a spus Rama. “Dacă UE continuă să închidă ușa integrării Kosovo”, atunci cele două țări vor fi nevoite să se unească “după modelul clasic”, a avertizat premierul albanez. El a adăugat că ambele țări susțin unificarea prin statutul de membre UE.
Thaci a declarat apoi că afirmațiile lui Rama nu reprezintă “o amenințare la adresa UE”, ci “realitatea care se poate adeveri în viitor și care poate fi rezultatul izolării Kosovo de UE”.
Rama a denunțat drept “rușinos” faptul că UE nu finalizează procesul de liberalizare a vizelor pentru cetățenii kosovari, care sunt, în opinia sa, “singurii din regiune care nu se bucură de acest” tratament. Thaci a insistat că țara sa și-a “respectat deja toate obligațiile cu privire la liberalizarea vizelor”.
Premierul sârb Aleksanadar Vucici i-a răspuns lui Rama că Albania și Kosovo “nu se vor uni după modelul clasic”. “Îi promit premierului Rama că Albania și Kosovo nu se vor uni niciodată, așa cum a spus el, după modelul clasic”, a scris Vucici într-un mesaj postat pe Twitter. “Îndemn liderii albanezi să înceteze să destabilizeze regiunea!”, a adăugat el.
Kosovo, în care majoritatea populației este de origine albaneză, și-a declarat unilateral independența față de Serbia, la începutul lui 2008. Însă Serbia nu recunoaște independența fostei sale provincii de sud.
-
Cât de mult s-au chinuit doi corporatişti din România să îşi deschidă o afacere şi cum au reuşit să ajungă de la marfă luată pe datorie la afaceri de milioane de euro?Comerț · 19 septembrie 2026
-
Povestea tinerei care a combinat arta cu tehnologia şi a creat una dintre cele mai originale afaceri din RomâniaArta si societate · 19 septembrie 2026
-
Este sau nu este bine să îţi cumperi acum o locuinţă şi care este una dintre cele mai frecvente greşeli făcute de români atunci când vor să îşi cumpere o casă?Imobiliare · 19 septembrie 2026