Twiplomația – modul în care liderii lumii, inclusiv cei români, folosesc Twitter
Papa este cel mai influent lider al lumii care folosește Twitter, cele 100 de mesaje postate fiind retransmise de 11.000 de ori, în medie; pentru comparație, președintele american Barack Obama are 34,5 milioane de followers, fiind cel mai popular lider, dar mesajele sale sunt retransmise de doar 2.309 ori, în medie.
Papa are peste 7 milioane de followers pe cele nouă conturi deținute, fiind al doilea cel mai popular lider. 148 dintre liderii lumii apar în lista de followers a lui Obama, dar acesta are legături reciproce cu doar doi – Jens Stoltenberg din Norvegia și cu Dimitri Medvedev.
Un studiu al companiei de relații publice Burston-Marsteller mai evidențiază că în jur de o treime din 148 de șefi de state și de guverne din lume folosesc Twitter; compania a analizat 505 conturi guvernamentale din 153 de țări.
Alte rezultate interesante sunt faptul că ministrul suedez de externe Carl Bildt este cel mai bine conectat lider, având 44 de legături reciproce cu alți politicieni din lume. The European External Action Service (@eu_eeas) este cea mai bine conectată instituție diplomatică, cu 36 de legături reciproce, urmat de ministerul polonez de externe (@PolandMFA), de Foreign Office din Marea Britanie și de diplomația franceză (@FranceDiplo).
Paradoxal, “@StateDept” nu este interest de niciun ministru sau minister de externe, iar “@WhiteHouse” urmărește doar trei alți lideri ai lumii.
Siteul twiplomacy.com publică analize amănunțite ale modului în care liderii lumii își folosesc contul de Twitter. Președintele Traian Băsescu și-a creat contul în noiembrie 2009, cu câteva zile înainte de alegeri, și l-a folosit intens doar în acea perioadă.
Apoi doar ocazional, până în iulie 2012. A retransmis doar câte un mesaj al comisionarului Viviane Reding și al PPE. Este conectat la “@elysee”, “@euhrv” și “@whitehouse”, este urmărit de ministrul leton de externe Edgars Rinkēvičs, de MAE, de președintele portughez Aníbal Cavaco Silva și de contul guvernului Republicii Croația; are o legătură reciprocă cu comisia Europeană (@eu_commission).
“@Victor_Ponta” follows 12 lideri mondiali, dar are o legătură mutuală cu leton “@vdombrovskis”.
În 2013 Ministerul român de externe a trimis doar 12 mesaje, reacționând la evenimente speciale, de genul atentatului din Boston. Nici prea bine conectat nu este, avânt o legătură reciprocă doar cu diplomația franceză.
-
A murit interlopul Viorel Oarză, găsit împuşcat într-o pădure de lângă IaşiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, după reuniunea ECOFIN: România nu poate alege între consolidare şi creştere. Avem nevoie de amândouă. Trebuie să reducem cheltuielile ineficiente şi să organizăm mai bine marile servicii publice, dar trebuie în acelaşi timp să protejăm investiţiile, infrastructura, apărarea, energia şi conectarea economică a ţăriiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ce spune Iulian Stanciu, investitor, despre dialogul dintre mediul de business şi cel al administraţiei de stat: „Avem nevoie de un dialog între nişte lumi care nu se întâlnesc în fiecare zi. Putem să identificăm probleme, oportunităţi, ne putem gândi împreună la soluţii”Actualitate · 19 septembrie 2026