Tudor Chirilă, mesaj tranșant către protestatari: „Îmi pare rău, dar trebuie să acceptăm"
Tudor Chirilă recunoaște că va fi în Piață până când decizia de astăzi va deveni oficială. Artistul nu își dorește demisia guvernului, pentru că acesta este „legitimat prin vot''.
„Grindeanu zice că abrogă. Să publice în monitorul oficial și atunci mai vedem. Și după aia trebuie să urmărim cu ce modificări la codul penal se vor duce în Parlament. Din păcate, oamenii ăștia nu prezintă credibilitate.
Cum să nu fii sceptic la cineva care dă ordonanțe noaptea? Așteptăm să vedem realitatea din spatele declarațiilor domnului Grindeanu. Îmi pare rău, dar politicienii români nu au cuvânt, deci nu pot fi crezuți decât după fapte. Până atunci rămânem în stradă”, a fost mesajul pe care l-a transmis Tudor Chirilă pe Facebook, scrie gandul.info
Artistul recunoaște că nu își dorește demisia guvernului. „ Îmi pare rău, dar guvernul e legitimat prin vot, trebuie să acceptăm asta ca să fim corecți”, a mai scris solistul pe aceeași pagină de socializare.Ce mai trebuie să citeşti
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026