Trigranit: Vrem să reluăm dezvoltarea imobiliară în România, Bucureștiul este atractiv
Grupul TriGranit, deținut de omul de afaceri maghiar Sandor Demjan și implicat în dezvoltarea mai multor proiecte imobiliare din România în perioada de boom, vrea să reia investițiile pe piața locală, fiind interesat de "dezvoltări de nișă" în București.
“În România am dezvoltat câteva centre comerciale și ne uităm să ne întoarcem pe această piață. Bucureștiul este un oraș atractiv și în prezent căutăm dezvoltări de nișă aici”, a declarat Tomasz Lisiecki, chief development officer TriGranit Development Corporation, citat de publicația propertyeu.info.
În același timp, Lisiecki a precizat că dintre țările din Europa Centrală și de Est, în Polonia este cel mai ușor să începi noi dezvoltări, deoarece există posibilități de a vinde active imobiliare, multe fonduri germane fiind interesate să cumpere proiecte de retail pe această piață, existând de asemenea și capital autohoton.
Pe de altă parte, despre Ungaria reprezentantul TriGranit spune că deși recentele modificări legislative din domeniul bancar fac dificile atât dezvoltarea, cât și atragerea de fonduri pentru astfel de proiecte, piața de retail este în creștere și oferă multe active bune de vânzare.
Sandor Demjan, fondator al companiei de dezvoltare imobiliară TriGranit și unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Ungaria, a preluat anul trecut integral mallul Atrium Center din Arad, dezvoltat de compania Atrium Centers, condusă de Michael Israeli.
Demjan, care a dezvoltat și mallul Polus din Cluj, controla 50% din Atrium Arad încă din 2010, de la deschiderea proiectului, când investitorii au cedat 50% către firma de construcții Arcadom, controlată de Demjan.
TriGranit a fost implicat în mai multe proiecte din România în anii de boom ai pieței imobiliare, inclusiv în dezvoltarea mall-ului Maritimo din Constanța (care a fost finalizat de Immofinanz), dar cel mai important proiect al său propus în România a fost Esplanada de pe Bulevardul Unirii din București, un parteneriat public-privat care însă nu a mai fost pus în practică.
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ursula von der Leyen: România se află în prima linie a securității europeneActualitate · 9 noiembrie 2026