Versiunea completă
Actualitate

Tribunalul Cluj, amendă pentru Orban pentru că l-a repus în funcție pe subprefect

Tribunalul Cluj a admis, joi, cererea fostului prefect al Clujului Györke Zoltán, care a obținut în instanță repunerea în funcție și a decis obligarea primului ministru Ludovic Orban la suportarea unei amenzi pentru refuzul de a pune în executare o hotărâre judecătorească definitivă.

Laura Buciu · 12 noiembrie 2020 · 1 min de citit

Györke Zoltán a transmis că Tribunalul Cluj a admis cererea sa și a dispus obligarea primului-ministru Ludovic Orban la suportarea unei amenzi pentru refuzul nejustificat de a pune în executare o hotărâre judecătorească definitivă.

„Instanța a stabilit aplicarea unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, până la executarea obligației de reintegrare a subsemnatului în funcția de subprefect al județului Cluj, pentru refuzul de a pune în executare Sentința Civilă nr. 249 din 11.02.2020 rămasă definitivă prin Decizia Curții de Apel Cluj nr. 894 din 16.07.2020”, spune Györke Zoltán.

Acesta i-a trimis, în luna august, și președintelui Klaus Iohannis un memoriu prin care l-a informat despre nerespectarea hotărârii judecătorești de către Guvernul României și l-a rugat să dispună măsurile necesare în vederea executării Deciziei civile.

„Nu am primit răspuns cu privire la soluția adoptată. Așa cum rezultă din ultimul Raport al Comisiei Europene privind statul de drept, România a fost considerată vinovată de încălcarea Convenției Europene a drepturilor omului pentru că statul nu s-a conformat hotărârilor judecătorești definitive. În consecință, România face obiectul unei supravegheri sporite din partea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei până la instituirea măsurilor necesare garantării executării hotărârilor judecătorești”, a mai spus Györke Zoltán.

Fostul subprefect de Cluj, Györke Zoltán, a anunțat în 16 iulie că a câștigat procesul cu Guvernul și va reveni în funcție.

La trei luni de la decizia instanței, Guvernul nu a adoptat o prevedere legislativă de numire în funcție a fostului suprefect.

Ce mai trebuie să citeşti