Treisprezece persoane, reținute pentru un complot de a ataca orașe din Moldova
Poliția moldoveană a reținut 13 presupuși membri ai unei grupări paramilitare care ar fi avut intenția să comită atacuri în capitală și într-un oraș din nordul țării cu populație majoritar prorusă, cu scopul de a crea o nouă "republică" separatistă ca cele din estul Ucrainei, relatează AP online.
Inspectoratul General de Poliție a anunțat joi că gruparea voia să ia cu asalt instituții ale statului la Chișinău și Bălți, un oraș situat la aproximativ 120 de kilometri distanță de capitală, și să preia controlul asupra acestei localități din nordul țării.
Comandantul interimar al poliției Gheorghe Cavaliuc a precizat că gruparea plănuia să atace închisoarea din Bălți și să elibereze deținuți pe care urma să încerce să-i recruteze în vederea comiterii unor atacuri asupra unor firme și locuințelor unor oficiali din Bălți.
Opt au fost acuzați, joi, că fac parte din cadrul grupării. Potrivit poliției, presupusul lider al grupării este originar din estul Ucrainei și are cazier penal.
Regiunea separatistă Transnistria și-a proclamat independența față de Republica Moldova în 1990, în urma unor temeri potrivit cărora țara voia să se reunească cu România.
Regiunea semiautonomă Găgăuzia, în sudul Republicii Moldova, este de asemenea prorusă.
-
România a doborât un record mondial Guinness în Prahova. Peste 2.500 de oameni au plantat simultan câte un copac, depășind recordul deținut de IndiaActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Diana Mocanu, fondator, Printco: Copiii sunt atrași irezistibil de ecrane. Noi ne propunem să venim cu un răspuns la această problemă globală. Credem că va fi o întoarcere la jocul fizic, la cărțile fiziceActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Cel mai admirat dintre cei mai admirați. Ce îl menține pe Dragoș Pavăl în fruntea businessului românesc?Cover story · 9 noiembrie 2026