Trei morți, într-un atac asupra unei baze ONU în nordul Mali
Trei persoane au fost ucise sâmbătă într-un atac asupra unei baze a Căștilor Albastre la Kidal, în nordul Mali, anunță ONU, relatează BBC News online.
Doi membri ai trupelor ONU de menținerea păcii și un angajat civil au fost uciși în acest atac, potrivit unor oficiali.
Potrivit altei surse de la ONU, alte 14 persoane au fost rănite.
“Au tras cu obuze din apropiere, către ora (locală0 4.00 (6.00, ora României) în interiorul taberei MINUSMA”, a declarat Olivier Salgado, adjunctului șefului pentru comunicare a misiunii, citat de Reuters.
“Avem trei morți și patru persoane rănite grav”, a adăugat el.
Misiunea ONU pentru menținerea păcii în Mali (MINUSMA) a fost creată în 2014, după ce Franța a condus o campanie militară împotriva unor militanți islamiști, în regiunea deșertică din nordul țării.
-
Real Estate. De ce locuințele continuă să se scumpească, deși tranzacțiile sunt în scădere?Imobiliare · 10 noiembrie 2026
-
Adrian Nica, Președintele ANAF: Începând cu 1 ianuarie 2027, în evaluarea colegilor noștri va conta și calitatea actului de control, unde o evaluare necorespunzătoare va atrage diminuarea salariului cu 10%. În ceea ce privește încasările, ni s-a stabilit o țintă prin bugetul pe 2026 și vom încasa cel puțin suma prevăzutăActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Cât costă produsele de bază în magazinele online ale marilor retaileri? Diferențele de preț ajung până la 45% pentru același articol, aceeași marcă, același gramajActualitate · 10 noiembrie 2026