Trei irakieni și un român, condamnați pentru înființarea unor firme cu acte false
Trei irakieni și un român au fost condamnați la pedepse cu închisoarea între doi ani și trei ani și șase luni, fiind acuzați că au înființat, cu acte false, mai multe firme, ajutând astfel cetățeni străini să obțină fraudulos vize de lungă ședere pentru derularea de activități comerciale în România.
Tribunalul București i-a condamnat în 27 februarie pe cei patru la pedepse între doi ani și trei ani și șase luni de închisoare, se arată, joi, într-un comunicat de presă al Poliției Române.
Cei patru au fost condamnați după ce, în complicitate cu alte persoane, au înființat sau au ajutat cetățeni irakieni să înființeze în România mai multe firme folosind înscrisuri false sau falsificate.
“În baza acestor firme, cetățenii respectivi, precum și alții au obținut vize de lungă ședere în scopul derulării de activități comerciale. Vizele au fost obținute în mod fraudulos și au stat la baza trecerii frauduloase a frontierei române”, a precizat Poliția Română.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
De la montaj video la inteligență artificială: pariul unui antreprenor român care vrea să cucerească o piață de miliarde de dolariBusiness Hi-Tech · 10 noiembrie 2026
-
Nina Irimia, Upscale Smart Consulting: Cât costă, de fapt, un grant de 1 milion de euroOpinii · 10 noiembrie 2026
-
Inflația din SUA accelerează peste așteptări în octombrie. Indicele prețurilor de consum a avansat cu 0,4% față de luna precedentă. Fed se pregătește de o nouă majorare a dobânzilorActualitate · 10 noiembrie 2026