Trei fete lovite de o mașină pe trecerea de pietoni din fața Spitalului din Slatina
Trei fete în vârstă de 16 ani au fost rănite în noaptea de miercuri spre joi, după ce au fost lovite de o mașină în timp ce traversau strada prin fața Spitalului de Urgență din Slatina, județul Olt. Mașina a ricoșat, după impact, într-un buldoexcavator.
Potrivit Poliției Olt, accidentul a avut loc miercuri noaptea, în jurul orei 22:15, pe strada Crișan, din municipiul Slatina, practic în fața Spitalului de Urgență Slatina.
Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 18 ani, din Caracal, a accidentat trei pieton, respectiv trei tinere, în vârstă de 16 ani, care traversau regulamentar strada.
După impact, mașina a ricoșat într-un buldoescavator care era oprit la marcajul pietonal pentru a acorda prioritate de trecere pietonilor.
În urma evenimentului rutier, cele trei tinere au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Șoferul a fost testat atât cu aparatul etilotest, cât și cu aparatul drugtest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
-
Hainele ieftine din magazine ascund o realitate pe care puțini o cunosc. Cât costă, de fapt, să produci calitate în România?Comerț · 10 noiembrie 2026
-
De la montaj video la inteligență artificială: pariul unui antreprenor român care vrea să cucerească o piață de miliarde de dolariBusiness Hi-Tech · 10 noiembrie 2026
-
Nina Irimia, Upscale Smart Consulting: Cât costă, de fapt, un grant de 1 milion de euroOpinii · 10 noiembrie 2026