Tranzacție de aproape 40 mil. euro pe piața parcurilor de retail: grupul ceh de investiții SCF intră în România prin achiziția a două parcuri NEST, de la dezvoltatorul RC Europe
Grupul ceh de investiții SCF a finalizat achiziția a două parcuri de retail NEST din România, dezvoltate de RC Europe, în cadrul unei tranzacții de aproape 40 de milioane de euro. Mutarea marchează intrarea SCF pe a patra piață, după…
Grupul ceh de investiții SCF a finalizat achiziția a două parcuri de retail NEST din România, dezvoltate de RC Europe, în cadrul unei tranzacții de aproape 40 de milioane de euro. Mutarea marchează intrarea SCF pe a patra piață, după Cehia, Polonia și Slovacia, și extinde portofoliul de retail al grupului în Europa Centrală și de Est.
Cele două proprietăți, cu o suprafață închiriabilă totală de aproape 24.000 de metri pătrați, au intrat în portofoliul SCF CROP, un subfond al SCF Investment Partners SICAV, specializat în investiții în parcuri de retail din regiunea CEE.
„România este una dintre cele mai atractive piețe imobiliare din Europa Centrală și de Est, iar intrarea pe această piață este o extensie logică a strategiei noastre regionale. Pentru prima achiziție am căutat proprietăți în locații consacrate, cu un mix stabil de chiriași și cu potențial real de creștere a valorii”, a declarat Josef Malíř, CEO și proprietar al SCF.
Cel mai mare dintre cele două active, parcul de retail NEST Miercurea-Ciuc, este situat la periferia orașului transilvănean și are o suprafață închiriabilă de aproape 18.000 de metri pătrați, plus o parcare pe două niveluri cu 463 de locuri. Gradul de ocupare se menține constant peste 98%.
Al doilea activ, NEST Moinești, este localizat în nord-estul României, într-o zonă cu circa 60.000 de locuitori. Parcul are o suprafață închiriabilă de aproape 6.000 de metri pătrați și 170 de locuri de parcare, cu un grad de ocupare de peste 96%.
Finanțarea bancară a tranzacției a fost asigurată de J&T Banka. Aspectele juridice au fost gestionate de Filip & Company, consultanța comercială de iO Partners, consultanța tehnică de Gleeds, iar consultanța financiară și fiscală de TPA.
-
A murit interlopul Viorel Oarză, găsit împuşcat într-o pădure de lângă IaşiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, după reuniunea ECOFIN: România nu poate alege între consolidare şi creştere. Avem nevoie de amândouă. Trebuie să reducem cheltuielile ineficiente şi să organizăm mai bine marile servicii publice, dar trebuie în acelaşi timp să protejăm investiţiile, infrastructura, apărarea, energia şi conectarea economică a ţăriiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ce spune Iulian Stanciu, investitor, despre dialogul dintre mediul de business şi cel al administraţiei de stat: „Avem nevoie de un dialog între nişte lumi care nu se întâlnesc în fiecare zi. Putem să identificăm probleme, oportunităţi, ne putem gândi împreună la soluţii”Actualitate · 19 septembrie 2026