Tranzacția care are puterea să schimbe LIDERUL pieței bancare din România
Banca Transilvania anunță că negocierile privind achiziția Bancpost continuă, finalizarea acestora fiind estimată la sfârșitul lunii octombrie, potrivit unui comunicat transmis vineri către Bursa de Valori București (BVB). Banca Transilvania va semna exclusivitate de negociere pentru Bancpost, după competiția cu fondurile americane de investiții Varde și J.C. Flowers, potrivit unor surse de pe pi…
„Banca Transilvania informează investitorii că negocierile privind achiziția Bancpost continuă. Detalii privind rezultatul negocierilor vor fi comunicate după parcurgerea etapelor necesare și obținerea aprobărilor. Finalizarea negocierilor este estimată la finalul lunii octombrie”, se arată în informarea transmisă către BVB.
Eurobank, acționarul principal al Bancpost și bancherii de investiții care se ocupă de tranzacție, Mediobanca și HSBC, au selectat Banca Transilvania pentru negocieri finale, scrie publicația citată.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026