Transelectrica vinde terenuri de 20 milioane euro
Transportatorul de energie electrica Transelectrica a decis marti vanzarea a doua terenuri aflate in proprietatea Filialei "ICEMENERG", ambele din Bucuresti. Cei aproximativ 27.000 de metri patrati valoreaza circa 20 milioane euro.
Printre deciziile luate in cadrul Adunarii Generale a Actionarilor (AGA) de astazi a Transelectrica se gaseste si cea privind vanzarea unor active aflate in proprietatea unor filiale. Decizia finala privind instrainarea terenurilor din Bucuresti va fi luata in cadrul Adunarilor Generale ale Actionarilor respectivei filiale (Institutul de Cercetari si Modernizari Energetice “ICEMENERG”).
Terenurile, de 7.000 metri patrati si de 19.000 metri patrati, aflate in bulevardul Energeticienilor din Bucuresti, urmeaza a fi reevaluate inainte de organizarea unei licitatii publice. Conform estimarilor lui Calin Clinciu, director comunicare al agentiei imobiliare Euroest Invest, in zona respectiva un metru patrat de teren industrial, fara plan de urbanism zonal (PUZ), se comercializeaza cu 700-800 euro.
Astfel, cele doua terenuri pot ajunge la circa 20 milioane euro. “Daca ar fi terenuri cu certificat PUZ, metrul patrat s-ar putea vinde cu 1.000-1.100 euro, cat costa in prezent. Fara acest certificat, pe care probabil ca nu il au fiind zona industriala, metrul patrat costa doar 700-800 euro”, arata Calin Clinciu.
O alta decizie importanta a actionarilor Transelectrica este majorarea capitalului social cu maxim de 5% in urmatorul an. Majorarea capitalului va fi efectuata, cel mai probabil, prin incorporarea unor profituri inregistrate la finele anului precedent si emiterea de noi actiuni.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026