TOPUL țărilor în funcție de atractivitatea pentru expați: Ce loc ocupă România
România apare într-un top care clasifică țările în funcție de cât de atractive sunt acestea pentru expați, potrivit sondajului Expat Insider 2015, realizat de rețeaua socială InterNations în 195 de state și teritorii.
Doar două state europene au intrat în primele zece, Malta pe locul al treilea și Luxemburg pe cinci. Cea mai atractivă țară pentru expați este Ecuador, urmată de Mexic, Malta, Singapore, Luxembug, Noua Zeelandă, Thailanda, Panama, Canada și Australia.
Dintre țările europene, înaintea României se situează Austria (11), Elveția (14), Polonia (15), Germania (16), Portugalia (20), Cehia (22) și Olanda (25). România este precedată de Hong Kong (26) și urmată de Japonia (28), Ungaria (29) și Spania (30).
Țări dezvoltate din Europa, precum Franța (47) și Italia (58), se află în a doua parte a topului, care clasifică 64 dintre țările din care au fost primite răspunsuri.
Pe ultimele locuri, expații au plasat Arabia Saudită (61), Nigeria (62), Grecia (63) și Kuweit (64).
România este foarte atractivă pentru expații cu venituri mai reduse, categorie unde a reușit chiar să intre în top zece, pe locul al optulea. În rândul acestora sunt incluși expații care obțin venituri, împreună cu familia, mai mici sau egale cu 25.000 de dolari pe an.
Destinația preferată a expaților cu buget redus este Grecia, arată sondajul realizat de InterNations, urmată de Ecuador, Cehia, Portugalia, Cipru, Argentina, România, Costa Rica și Spania.
Totodată, românii sunt printre cei mai primitori cu expații. România se situează pe locul 13 în funcție de acest criteriu, după Argentina și înaintea Noii Zeelande.
La sondaj au participat 14.000 de expați, din 195 de țări. Aceștia au acordat calificative de la unu (foarte rău) la șapte (foarte bine) pentru diferite aspecte ale vieții în străinătate, printre care calitatea vieții în țara respectivă, cât de ușoară este adaptarea, viața de familie sau finanțe personale.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026