Versiunea completă
Lideri

Top 100 cei mai admirați CEO: Sergiu Manea, președinte executiv, președinte al comitetului executiv al BCR

Sergiu Manea este primul român care ajunge la conducerea celei mai mari bănci din România.

Florin Casota · 16 martie 2017 · 1 min de citit

A preluat anul trecut conducerea de la Tomas Spurny, cel care în aprilie 2012 a fost adus personal de Andreas Treichl, președintele Erste, acționarul majoritar al BCR, să restructureze cea mai mare bancă locală.

Cariera și-a început-o în 1994 la BRD la secția Instituții Financiare, diviza internațională, apoi a mai trecut pe la bănci precum ING, Bank AustriaCreditanstalt sau ABN AMRO.

În toamna lui 2005 s-a mutat la Viena în divizia piețe internaționale a Bank Austria, la 33 de ani fiind numit șef pe vânzările de produse fixed income și derivative în Europa Centrală și de Est și Austria. După un an a avansat ca director executiv pe zona Europa de Est, Orientul Mijlociu și Africa.

În vara lui 2010 s-a retras la Ithuba Capital, unde a lucrat doi ani, iar apoi a fost numit vicepreședinte executiv trezorerie în cadrul BCR.

Ce mai trebuie să citeşti