Top 100 cei mai admirați CEO: Cătălin Olteanu, director general FM România
Cătălin Olteanu este din 2010 director general al FM România, companie de logistică cu afaceri anuale de 24 de milioane de euro și clienți preponderent din retail, produse de larg consum, farma.
Cu o investiție de 20 de milioane de euro, operatorul a început construcția celei de-a treia platforme logistice din România într-un spațiu de 80.000 de metri pătrați, în Dragomirești, județul Ilfov, după ce anul trecut compania a extins depozitul de la Petrești, Argeș, cu 10.000 mp, o investiție de aproximativ 5 milioane de euro. Executivul a intrat în echipa FM Logistic în 2006, pe poziția de manager de transport, după care a urcat până la cea de manager regional pentru operațiunile de la Timișoara, orașul său natal.
Înainte de a lucra la FM Logistic, Olteanu a dobândit experiență în mai multe domenii, fiind, de pildă, inginer proiectant în industria de armanent sau manager de marketing în zona managementului de programe. Ultimul său loc de muncă înainte de FM Logistic a fost în cadrul companiei Solectron România. Directorul FM Logistic se declară pasionat de schi, de plimbările cu bicicleta și de înot, afirmând că „sportul ajută la deconectare. După o săptămână de ședințe multiple, nervi nervoși, negocieri, cifre și altele, când înot sunt doar eu cu mine”.
Ca o regulă pe care o aplică atât în viața profesională, cât și în hobby, Cătălin Olteanu consideră etica drept cea mai importantă constantă.
-
A murit interlopul Viorel Oarză, găsit împuşcat într-o pădure de lângă IaşiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, după reuniunea ECOFIN: România nu poate alege între consolidare şi creştere. Avem nevoie de amândouă. Trebuie să reducem cheltuielile ineficiente şi să organizăm mai bine marile servicii publice, dar trebuie în acelaşi timp să protejăm investiţiile, infrastructura, apărarea, energia şi conectarea economică a ţăriiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ce spune Iulian Stanciu, investitor, despre dialogul dintre mediul de business şi cel al administraţiei de stat: „Avem nevoie de un dialog între nişte lumi care nu se întâlnesc în fiecare zi. Putem să identificăm probleme, oportunităţi, ne putem gândi împreună la soluţii”Actualitate · 19 septembrie 2026