Tinerii care vor să își construiască casă pot primi TEREN GRATIS de la primarii și în 2018. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Tinerii care vor să-și construiască o casă în 2018 pot primi o mână de ajutor de la stat.
Tinerii care vor să-și construiască o casă în 2018 pot primi o mână de ajutor de la stat.
Conform Legii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală, prin acordarea la cerere a unui teren gratuit din terenurile aflate în domeniul privat al unităților administrativ-teritoriale, dacă îndeplinesc următoarele condiții:
să aibă cel puțin 18 și cel mult 35 de ani;
la data depunerii și la data rezolvării solicitării, nu trebuie să fie proprietari ai unei locuințe, sau ai unui teren destinat construirii unei case, indiferent în ce localitate ar fi acestea.
Atribuirea terenului se face în folosință gratuită, pe durata existenței locuinței proprietate personală (iar acesta poate fi cumpărat ulterior de la stat), în limita suprafețelor disponibile, prin hotărâre a Consiliului Local al comunei, orașului, sau a municipiului în care este situat terenul.
Suprafețele terenurilor solicitate de tineri sunt acordate ținându-se cont de localitatea despre care este vorba. Astfel, pentru municipii, suprafața minimă ce poate fi atribuită este de 150 de metri pătrați, iar cea maximă – de 300 de metri pătrați. În cazul orașelor, suprafețele variază între 250 și 400 mp, în timp ce în comune și în sate suprafețele variază între 250 și 1.000 mp.
Solicitanții trebuie să depună la Consiliul local al comunei, orașului, municipiului în care își are domiciliul solicitantul: cererea de atribuire a terenului care trebuie să conțină numele și prenumele acestuia și domiciliul; o copie a certificatului de naștere; o copie a cărții de identitate; o declarație pe propria răspundere din care să reiasă că solicitantul nu deține/n-a deținut în proprietate o locuință/un teren destinat construirii unei locuințe; o declarație similară, însă care se depune la data rezolvării cererii. Dacă nu încep lucrările în termen de un an, tinerii pierd terenul.
-
Cât de mult s-au chinuit doi corporatişti din România să îşi deschidă o afacere şi cum au reuşit să ajungă de la marfă luată pe datorie la afaceri de milioane de euro?Comerț · 19 septembrie 2026
-
Povestea tinerei care a combinat arta cu tehnologia şi a creat una dintre cele mai originale afaceri din RomâniaArta si societate · 19 septembrie 2026
-
Este sau nu este bine să îţi cumperi acum o locuinţă şi care este una dintre cele mai frecvente greşeli făcute de români atunci când vor să îşi cumpere o casă?Imobiliare · 19 septembrie 2026