Versiunea completă
Opinii

Tinerii antreprenori ai viitorului vor fi pensionarii, iar copiii vor deveni mai săraci pentru că nu vor mai avea ce moșteniri să primească

Unul dintre cele mai interesante articole pe care le-am citit în ultimul an este legat de ”The New Old“ din revista britanică The Economist. De fapt este un supliment special dedicat impactului creșterii longevității asupra economiei. Pentru cei care sunt interesați, acest supliment este în numărul din 8 iulie 2017, care are pe copertă ”The German Problem“.

Cristian Hostiuc · 7 august 2017 · 4 min de citit

Ideea centrală este că aceia care ies acum la pensie, generația de după al doilea război mondial, cea mai puternică din istoria lumii, vor schimba economia actuală, denumită Gig/Economy, mai mult decât estimăm noi în acest moment. Pur și simplu pensionarii vor deveni principala forță economică prin consum, turism, leisure, wellness și sănătate. La polul opus, copiii și nepoții pensionarilor vor fi mai săraci pentru că nu vor mai avea ce moșteniri să primească.

1. Creșterea speranței de viață va aduce această generație de pensionari în situația de a deveni noua generație de antreprenori ai lumii mai mult decât tânăra generație. Etica muncii cu care au fost obișnuiți va face diferența în business versus etica muncii tinerilor antreprenori. Lumea se va baza mai mult pe pensionarii antreprenori decât pe tinerii antreprenori. |n America, ”the Boomers“, cei care sunt între 55 și 65 de ani, au șanse mai mari – 65% – de a începe o companie față de cei care au între 20 și 34 de ani, scrie The Economist citând un institut de cercetare – The Kauffman Foundation.

2. Companiile vor căuta în viitor să angajeze seniori, pentru că nu vor avea de unde să ia tineri, având în vedere că noile generații sunt din ce în ce mai reduse ca număr. Roboții vor înlocui multe poziții, dar nu pe toate. Pentru a menține cultura muncii firmele se vor baza mai mult pe cei seniori decât pe cei tineri.

3. Creșterea speranței de viață îi va aduce pe pensionari în postura de a avea după pensie a doua viață și chiar a treia viață – în acest caz, vor crește ”întâlnirile“ dintre oameni, mulți își vor reface viața, ceea ce va implica schimbări majore în comportament, în consum, în economie. La un moment dat am citit un articol despre viitor în Financial Times; un futurolog spune că vom trăi până la 100 de ani (cei care vin din spate), iar pe parcursul vieții vom avea trei relații majore/căsătorii. Un Tinder pentru pensionari va fi ceva comun.

4. Industria de turism și wellness va exploda peste tot: ”pensionarii“ vor dori să se bucure de viață, mai ales că vor fi mai sănătoși, iar speranța de viață crește. Nu degeaba chinezii au cumpărat Club Med, cea mai cunoscută companie franceză din turism.

5. Economiile acumulate în timp de către pensionari vor fi cheltuite în timpul vieții, ceea ce înseamnă că mai puțini bani vor fi lăsați moștenire. Aviz copiilor!

6. Pentru că pensia va fi prea mică, pensionarii își vor cash-ui proprietățile imobiliare deținute pentru a face rost de bani ca să se plimbe în lume, să beneficieze de tratamente de sănătate și să o ducă bine. Asta înseamnă că nu vor mai lăsa moștenire casele și apartamentele, făcându-le viața mai grea copiilor, care va trebui să muncească.

7. Copiii pensionarilor vor deveni mai săraci: pentru că vor lăsa mai puține bunuri moștenire, relațiile cu copiii se vor răci, fiecare trăindu-și viața separat. Acest lucru va implica o schimbare fundamentală în comportamentul copiilor, care vor deveni mai săraci.

8. Tehnologia, noile produse și aplicații vor face viața mai ușoară seniorilor: asta înseamnă că aceia care vor să schimbe lumea, să devină milionari, ar trebui să se gândească mai mult la ce nevoi vor avea pensionarii și cum ar trebui să arate aplicațiile pentru ei, dacă vor să dea lovitura.

9. Industria de servicii va crește exponențial, ceea ce înseamnă că banii se vor duce spre cei care vor avea grijă de pensionari, începând de la azilele de lux și până la însoțitori. |n București, Wargha Enayati investește 40 de milioane de euro într-un complex de lux pentru seniori, de fapt un hotel cu de toate, începând de la parteneri de discuție, călătorii, business și până la servicii de sănătate.

Mai mult ca sigur că o bună parte dintre voi, cei care citiți Business Magazin, încă mai aveți mult până la pensie, așa că nu vă bateți capul cu viitorul. Dar, treptat, aceste tendințe demografice și economice din vest se vor îndrepta și către noi, iar când veți ieși la pensie va fi o altă lume. Eu zic să vă rezervați de pe acum o cameră într-un azil de lux. Gândiți-vă cum rezervați locurile la o grădiniță mai bună pentru copiii voștri, cu câțiva ani înainte.

Ce mai trebuie să citeşti