Tichete cadou de sărbători în valoare de 350 de lei, pentru minerii din Valea Jiului
Minerii din Valea Jiului vor primi de sărbători tichete cadou în valoare de 350 de lei, la fel ca anul trecut, dar și cadouri pentru copiii lor, în valoare de 50 sau 60 de lei.
Sindicaliștii și conducerile celor două socetăți miniere din județul Hunedoara au stabilit, marți, valoarea adaosurilor salariale pentru angajați și pentru copiii acestora, cu ocazia sărbătorilor. Tichetele cadou vor fi oferite minerilor de la unitățile viabile, respectiv angajaților Complexului Energetic Hunedoara, dar și celor de la unitățile miniere neviabile, dar care aparțin de Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului.
“Am negociat cu administrația astfel încât să fie respectat contractul coletiv de muncă și adaosurile salariale să nu fie sub nivelul celor de anul trecut”, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, Petre Nica, președintele Sindicatului Muntele din cadrul Complexului Energetic Hunedoara.
Potrivit lui Nica, minerii din Complexul Energetic Hunedoara vor primi tichete cadou în valoare de 350 de lei, iar copiii acestora vor primi câte 50 de lei.
Și minerii de la Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului vor primi tichete cadou în valoare de câte 350 de lei, iar copiii acestora vor beneficia de tichete de 60 de lei fiecare.
În Valea Jiului mai lucrează în minerit 6.892 de mineri, 4.948 dintre aceștia fiind angajați la Complexul Energetic Hunedoara, iar restul la Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026