Thomas de Maiziere: Germania susține ideea lui Juncker de sancționare a țărilor care se opun cotelor
Germania este favorabilă sancționării prin reducerea fondurilor structurale a țărilor care se opun cotelor obligatorii privind primirea refugiaților, declară ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, afirmând că susține o propunere în acest sens a președintelui CE, Jean-Claude Juncker.
“Sunt țări care se opun cotelor și nu li se întâmplă nimic. Cred că trebuie să ne gândim la mijloace de presiune”, a declarat Thomas de Maiziere, potrivit ZDF.
“Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a sugerat – iar eu consider că are dreptate – că trebuie să punem problema primirii de către țările care se opun cotelor a mai puține fonduri prin programele structurale europene”, a adăugat politicianul conservator german.
Miniștrii de Interne ai statelor UE nu au ajuns la niciun acord privind distribuirea a peste 120.000 de imigranți conform unor cote obligatorii. În schimb, s-a stabilit relocarea în statele membre a 40.000 de imigranți extracomunitari cu statut de refugiat ajunși în Grecia și Italia.
“Un anumit număr de țări central și est-europene nu vor să adere la acest proces de solidaritate”, a explicat ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, referindu-se la țări precum Ungaria, Polonia, Cehia sau Slovacia.
Întrebat în conferința de presă susținută, luni, la Palatul Cotroceni, cum comentează declarațiile cancelarului Austriei privind sancționarea țărilor care refuză cotele obligatorii, președintele Klaus Iohannis a spus că el crede că Werner Faymann a fost “puțin emoționat” atunci când a făcut acele declarații.
“Eu cred că a fost puțin emoționat când a făcut acele declarații, cu trenuri blocate la graniță, cu gări, aflux imens de refugiați (…) Nu trebuie să punem pe cântarul de aur chiar toate afirmațiile de acest tip”, a declarat Klaus Iohannis.
Cancelarul Austriei, Werner Faymann, a criticat vehement țările est-europene care se opun cotelor privind distribuirea imigranților propuse de Comisia Europeană, cerând penalizarea acestora prin reducerea accesului la fonduri structurale europene. “Oponenții sistemului cotelor privind imigranții nu ar trebui să fie prea siguri de această poziție”, a avertizat cancelarul Austriei. El a mai spus, într-un interviu acordat sâmbătă revistei germane Der Spiegel, că oricine se sustrage responsabilităților trebuie să fie penalizat financiar, “spre exemplu prin reducerea accesului la fonduri structurale de care beneficiază în principal statele est-europene membre UE”.
Vicepremierul Gabriel Oprea a transmis, la Consiliul JAI, că România va participa la mecanismul de relocare și va prelua 1.705 solicitanți de azil din Italia și Grecia, precum și încă 80 de persoane din afara Uniunii Europene, dar nu este de acord cu impunerea unor cote obligatorii de către CE.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026