Termenul limită pentru sprijinirea crescătorilor de porci Bazna și Mangalița, prelungit
Guvernul a prelungit termenul de depunere a cererilor de înscriere în Programul de susținere a crescătorilor de porci de reproducție din rasele Bazna și Mangalița pentru acest an. Se introduce și definiția pentru „scrofiță”.
În ședința de Guvern de joi a fost aprobată Hotărârea pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.315/2024 privind aprobarea programului de susținere a crescătorilor de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița, pentru anul 2024.
Astfel, se prelungește termenul de depunere a cererilor de înscriere de la 30 iunie 2024 până la de 31 iulie 2024, având în vedere obiectivul privind creșterea efectivelor de porci din aceste rase, precum și facilitarea accesului la această schemă a unui număr cât mai mare de crescători, coroborat cu necesitatea eficientizării absorbției fondurilor alocate acestei scheme de ajutor de stat.
De asemenea, se introduce definiția pentru scrofiță, respectiv „scrofiță din rasele Bazna sau Mangalița – o femelă înscrisă în Registrul genealogic al rasei, secțiunea principală, care are înregistrată cel puțin o montă sau o însămânțare artificială”, pentru a se asigura identificarea unitară a acestora.
Actul normativ vizează susținerea crescătorilor de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița, pentru anul 2024, în vederea creșterii numărului de animale de reproducție deținute și a produșilor valorificați de la acestea, și, implicit, a creșterii efectivelor de porci din rasele Bazna și Mangalița la nivel național, conform Ministerului Agriculturii.
Beneficiarii schemei de ajutor de minimis pot fi crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița, respectiv producătorii agricoli PFA, II și IF, producătorii agricoli societăți agricole și producătorii agricoli persoane juridice.
Prin HG privind aprobarea programului de susținere a crescătorilor de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița pentru anul 2024, ce a fost adoptată de Guvernul României în data de 4 aprilie 2024, valoarea sprijinului a crescut față de anul 2023, de la 1.200 lei/ scroafă/ an, la 2.000 lei/scroafă/an.
Cuantumul total al schemelor de ajutor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăși 20.000 euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual, respectiv anul depunerii cererii și în cele două exerciții financiare precedente.
-
Preşedintele României, Nicuşor Dan, despre proiectul Via Transilvanica: „Dacă e să am o opinie despre proiectul ăsta, lucrul mai important este că uneşte oamenii. Noi nu prea ne cunoaştem unii pe alţii şi din cauza asta gândim în clişee unii despre alţii şi despre noi ca societate”Actualitate · 19 septembrie 2026
-
Nicuşor Dan, apel la echilibru: Dacă citim presa, pare că suntem în preajma apocalipseiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Cum ar putea arăta România dacă agenţia de rating S&P decide pe 2 octombrie să arunce ţara în „junk” ? „Dobânzile la care se împrumută statul fac un salt la 8%, cursul creşte cu trei-patru procente” VIDEOActualitate · 19 septembrie 2026