#Teleormanleaks, primul episod: Cine este Nicoleta Pene, responsabila cu banii firmei Tel Drum
Primul articol publicat de Rise Project face referire la directorul comercial și o apropiată a lui Petre Pitiș, Nicoleta Pene, cea care ar fi ascuns valiza diplomat și ale cărei informații din birou se regăsesc în hard-ul negru intrat în posesia jurnaliștilor.
Rise Project scrie că hard-ul negru în care a fost salvat tot conținutul de 63,39 GB aparține Nicoletei Pene, directorul comercial al Tel Drum și “mâna dreaptă” a lui Petre Pitiș, directorul general al Tel Drum. Pe acest hard ar fi mii de facturi, contracte, bilanțuri, devize, procuri, acte constitutive de firme-fantomă, extrase de cont, ordine de plată, documente personale ale unor interpuși, rapoarte de audit, tabele contabile, 14.800 de foto și video de la evenimentele companiei cu personajele grupării și standardul lor de viață, documente, selfie-uri, capturi de ecran cu discuții – majoritatea provenind din backup-ul mai multor telefoane, dar și 54.710 mailuri și atașamentele de pe adresa de serviciu.
Un angajat al companiei povestește că Nicoleta Pene ar fi venit în Tel Drum „ca un nimeni” și a avut o ascensiune „de domeniul fantasticului”, ca apoi să ajungă să „taie și spânzure”.
Ea se ocupa de contabilitatea tuturor firmelor din grupare, controla nu doar intrările și ieșirile de bani din Tel Drum, ci și din afacerile fiului sau finului lui Liviu Dragnea (Zooveg, InterFrigo, Romcip – Ferma Salcia, Agrotrust).
-
Hainele ieftine din magazine ascund o realitate pe care puțini o cunosc. Cât costă, de fapt, să produci calitate în România?Comerț · 10 noiembrie 2026
-
De la montaj video la inteligență artificială: pariul unui antreprenor român care vrea să cucerească o piață de miliarde de dolariBusiness Hi-Tech · 10 noiembrie 2026
-
Nina Irimia, Upscale Smart Consulting: Cât costă, de fapt, un grant de 1 milion de euroOpinii · 10 noiembrie 2026